HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
În preocuparea sa pentru susţinerea familiei tradiţionale şi creştine, biserica se dovedeşte un promotor al ideii de creştere a numărului populaţiei, subliniind faptul că, din nefericire, asistăm, în ultima vreme, la mai multe înmormântări, decât botezuri, că populaţia îmbătrâneşte şi numărul românilor scade, iar numărul avorturilor a depăşit numărul populaţiei, deoarece, peste 20 de milioane de avorturi s-au făcut în ţara noastră din 1990, iar prin aceasta, suntem printre primii din Europa la un capitol care trebuie să fie luat în seamă tot mai mult. În legătură cu criza societăţii româneşti, datorită fenomenului depopulării, să mai precizăm faptul că a scăzut dramatic numărul copiilor cu vârsta sub 18 ani, care au fost înregistraţi în ţara noastră încă din primele zile ale anului 1990, de la peste 6,6 milioane de copii şi tineri la numai trei milioane de copii, deci, la mai puţin de jumătate, pe la începutul anului 2013, ponderea scăderii fiind cu mult mai ridicată în mediul rural din România! Potrivit cifrelor consemnate în catalogul Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, aprobată prin hotărâre de Guvern, în luna decembrie 2014, raportată la perioada care marchează începutul anului 1991, în România erau, aşa cum s-a precizat anterior, în jur de peste 6,6 milioane copii preşcolari şi şcolari, în momentul de faţă existând ceva mai puţin de 3,7 milioane copii, mai precis, cam 3.653.637 copii înregistraţi la 1 ianuarie 2013, deci, în momentul de faţă, numărul lor este de sub 3,5 milioane.
,,Populaţia lumii trebuie să fie redusă cu 50%”! (Henry Kissinger)
În ultimii aproape treizeci de ani, datorită speranţei de viaţă mai mari, se produce o transformare vizibilă a structurii demografice, iar, dacă la începutul anului 1991 exista un raport de aproximativ un copil, pentru raportare la doi adulţi, acum se vorbeşte despre un copil raportat la patru adulţi, o asemenea situaţie statistică referindu-se nemijlocit, atât la copiii din rural, cât şi la cei din mediul urban. Totodată, e semnalată o variaţie semnificativă diferenţiată a structurii demografice, caracterizată prin scăderea numărului de copii din mediul rural cu peste 5% până în jurul anului 2000, mai ales că ponderea copiilor în totalul populaţiei a scăzut de la un nivel de circa 28-29 % în cele două medii de rezidenţă, deci, unul aproape egal ca în 1991, mai exact, aproximativ 16,5 % în mediul urban şi 20,2 % în mediul rural, aşa cum este consemnat la nivelul anului 2017.
Şi pentru că statistica se dovedeşte a fi, de cele mai multe ori, oglindă necruţătoare, se mai constată şi faptul că din anul 1990, populaţia ţării noastre are acelaşi comportament în privinţa natalităţii, pe care îl manifesta şi în anul 1961, deoarece se constată cu acuitate faptul că se nasc, spre îngrijorarea celor care prognozează viitorul, tot mai puţini copii, iar după anul 1990, tendinţa negativă de scădere continuă a natalităţii a devenit şi mai evidentă, fără a exista prea multe speranţe că poate fi, măcar parţial, stopată. În opinia unor specialişti, se pare că una dintre cele mai noi şi mai surprinzătoare cauze ale scăderii natalităţii în ţara noastră, ca şi în unele state mai dezvoltate din punct de vedere economic, o constituie faptul că femeile tinere şi aflate la vârsta procreaţiei, sunt preocupate cu deosebire de cariera profesională, sunt foarte ocupate cu activitatea de bussines în care vor să se implice mai mult, lăsând pe plan secundar bucuria de a da viaţă unui copil şi de a face din rodul căsniciei un liant al familiei, poate mult mai trainic decât o afacere de succes! Eliminarea progresivă a disparităţilor regionale din ţara noastră constituie o adevărată provocare a construcţiei societăţii româneşti în context european, mai ales că disparităţile teritoriale reprezintă şi o sursă posibilă de instabilitate şi de nesiguranţă a mişcării populaţiei, când există temerea că polarizarea economică din perioada de tranziţie se poate transforma într-o polarizare socială accentuată, sporind sursa de amplificare a decalajelor care ameninţă stabilitatea sistemului social din ţara noastră, ceea ce face ca depopularea ţării să fie tot mai evidentă. Dezvoltarea inegală în teritoriu este în mare parte expresia unei diferenţieri conţinute în raporturile sociale dintre diferitele categorii de activităţi economice şi socio-profesionale, o diferenţiere ce capătă expresia inegalităţilor care antrenează o ierarhizare a nivelurilor de dezvoltare regională din teritoriu şi care în diferite situaţii este bazată pe relaţii de dominare structurată. De fapt, disparităţile regionale nu sunt decât rezultate ale disfuncţionalităţilor structurale ale sistemului economic şi social pe care le au în atenţie factorii de decizie şi asupra cărora trebuie să se intervină periodic, pentru a se reduce inegalitatea dezvoltării teritoriale şi pe regiuni de dezvoltare, cu efecte imediate asupra repartizării populaţiei în teritoriu. Din această perspectivă se impune şi necesitatea analizei sistemice a teritoriului naţional, ca fiind singura modalitate de identificare a mijloacelor prin care unei unităţi administrativ-teritoriale i se poate urmări, pe termen mediu şi pe termen lung, direcţia de dezvoltare şi mai ales de ocupare a forţei de muncă, adică, orientarea vectorului demografic. Pe baza rezultatelor recensămintelor şi a datelor centralizate prin Institutul Naţional de Statistică, populaţia stabilă a României a scăzut în perioada 1991-2011 cu 7,2%, până la 20,12 milioane de persoane, cea mai mare scădere înregistrându-se în judeţul Tulcea, care a pierdut aproape 17% din populaţie, în nici 10 ani, dat fiind faptul că s-au comparat rezultatele recensămintelor din 2011 şi 2002. La recensământul din 2011, judeţul număra 252.158 de oameni, faţă de 262.213 tulceni, câţi erau în 2002, iar în 2017, numărul lor a scăzut la 241.061 persoane.
Studiu finanțat de Fundația «Bill Gates»: În 2100, populația României va scădea sub 8 milioane de locuitori!!
În ultimul sfert de veac, observăm că populaţia României a scăzut îngrijorător:
(I.N.S. Baza de date TEMPO – on line)
Populaţia României, total, rural şi urban, statistica pe judeţe, în perioada 1992 – 2017
Pe locul doi în topul declinului demografic se află judeţul Neamţ, cu o scădere de circa 15% în perioada 2002-2011, ceea ce înseamnă că populaţia a scăzut de la circa 554.000 de oameni la 470.000 de locuitori. Urmează, apoi, Brăila, unde populaţia a scăzut cu aproape 14%, de la 373.000 de locuitori la 321.000 de brăileni. Chiar populaţia Gorjului, se constată că a scăzut cu peste 22.000 de persoane. La polul opus, doar în două judeţe din România a crescut populaţia. Este vorba despre Ilfov, care a cunoscut o creştere de aproape 30%, până la 390.000 de persoane, şi de Timiş, unde populaţia a crescut cu 0,8%, până la 683.000 de persoane. Judeţele care sunt considerate a avea cel mai mic număr de locuitori sunt: Covasna, cu 210. 200 locuitori, Tulcea, cu 213.100 locuitori, Sălaj, cu 224.400 locuitori, Mehedinţi, cu 265.400 locuitori, Ialomiţa,cu 274.100 de locuitori şi Giurgiu, cu 281.400 locuitori, iar judeţele cu cea mai numeroasă populaţie sunt: Iaşi, cu 772.300 locuitori, Prahova (762.900) locuitori, Cluj (691.100) locuitori, Constanţa (684.100) locuitori, Timiş (683.500) locuitori şi Dolj (660.500) locuitori!
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
