Dubla lui Gîrbiță aduce primul succes Viitorului

1129

Viitorul Târgu Jiu a reușit să câștige după cinci etape de secetă. Ce-i drept, trupa lui Călin Cojocaru a pierdut o singură data în această perioadă, astfel succesul de la Progresul Spartac, 1-2, este cu atât mai important. După ce a adus un punct în runda precedentă (n.r. – acasă cu Miercurea Ciuc) prin reușita sa, Alex Gîrbiță s-a dovedit decisiv în succesul cu bucureștenii. Mijlocașul ofensiv al gorjenilor a marcat două goluri superbe, în minutele 10 și 59. Totuși, oaspeții au avut emoții pe final. Eduard Radu a înscris în minutul trei al prelungirilor. A fost singura nemulțumire a antrenorului Călin Cojocaru, care, evident, a fost mult mai liniștit după cele trei puncte obținute. Antrenorul timișorean a considerat că succesul a fost pe deplin meritat
”Am dominat jocul de la un capăt la altul, am avut multe ocazii, am marcat pe început de reprize, două goluri frumoase, două execuții frumoase, dar am avut și alte șanse. Consider că am dominat jocul și am câștigat meritat, felicit jucătorii. Singurul lucru negativ e că am luat un gol ușor pe final de meci. Trebuia să fructificăm și alte ocazii importante, dar să nu îl mâniem pe Dumnezeu. Este prima victorie, după un joc bun, o victorie importantă.Golurile lui Gîrbiță au fost frumoase, un jucător bun, dar toată echipa a jucat bine, felicit toată echipa. Terenul a fost foarte bun, ne-a permis să punem balonul jos, să pasăm și a fost un lucru pozitiv pentru noi. Oricine poate bate pe oricine în acest campionat, diferența o face atitudinea și forma de la meciul respectiv”, a declarat Cojocaru pentru Metropola TV.
Viitorul în meciul cu Spartac: Robert Geantă – Davide Jozic, Arian Mrsulja, Alexandru Core, Adrian Godja – Denis Brînzan (’69 Claudiu Moisie), Răzvan Vulpe (’83 Dragoș Popa) , Onni Tihonen , Alexandru Gîrbiță (’83 Vlad Buțurcă) – Aziz Njoya Njifakue, Patrick Andreaș (’76 Nicholas Geană). Rezerve neutilizate : Dragoș Lupescu – Eduard Croitoru , Raul Cojocaru , David Savu.
Viitorul se întoarce pe teren propriu în etapa viitoare, când va evolua contra Corvinului Hunedoara.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here