Drame ascunse

393

bunila 002În luna august, luna Schimbării la Faţă, performanţele Guvernului Boc nu se pot număra precum bobocii toamna, pentru că există rele cu bătaie mult mai lungă decât scăderea nivelului de trai.

N-aş fi aflat despre ele dacă n-ar fi trebuit să însoţesc o mămică intrată în vârsta a doua, care adusese pe lume doi gemeni, ce trebuiau internaţi la recuperare în Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. Gemenii erau subponderali, iar mămica îi născuse pentru că ajunsese prea târziu la medic ca să mai poată scăpa de ei. Cu toate acestea, femeia care nu vroia în ruptul capului să recunoască starea ei de sărăcie, datorită căreia nu putuse face nici avortul la timp, s-a declarat tare mulţumită că i-a dat Dumnezeu aceşti copii şi ca orice mămică, a dovedit că-i iubeşte din tot sufletul.

Singurul care nu iubeşte copiii este Guvernul Boc. Am aflat acestea din povestea cutremurătoare a mămicii care mai avea doi copii mari, tot o fată şi un băiat, de 18 şi 16 ani. Mămica şi bărbatul ei primesc 250 de lei ajutor social de la comună şi nici nu mai era sigură dacă o să-l primească după verificările cerute de ministrul Şeitan. Pentru copii se primesc câte 40 de lei alocaţie şi încă 80 de lei alocaţie suplimentară. În plus, copiii care învaţă carte primeau şi câte 180 de lei bursă, din care s-a mai tăiat câte 30 de lei pentru că nu are Guvernul bani. Mămica îşi punea problema dacă pentru noii săi născuţi va primi 250 de lei, 500 de lei sau nimic, în funcţie de încadrarea în grupa de ajutor social. M-am întrebat firesc: de unde să ştie Boc şi Şeitan, oameni care ştiu „să guverneze” despre necazurile lumii de jos. Mămica spunea doar că va trebui să-i ceară bărbatului să nu mai fumeze, deşi, după spusele ei pachetul de ţigări de contrabandă costa 5-6 lei, bani pe care bărbatul şi-i scotea muncind la negru. Probabil că acest lucru ar trebui să-l ştie ministrul Blaga, dacă ar trebui să descopere reţelele de contrabandă cu ţigări. De fapt, tot Guvernul ar trebui să ştie să şi plece, pentru că nu mai are nici un rost şederea lui la Palatul Victoria, atâta vreme cât n-au nicio soluţie de stopare a sărăciei.

Notă: orice copil când se naşte intră în calcului Produsului intern brut al României. Oamenii cu stare şi cu dare de mână nu fac mulţi copii ca să nu-şi divizeze averile şi să nu-i încaiere după moartea lor. Oamenii săraci fac copii, mai mulţi decât ar putea creşte, dar n-au resurse ca să fie bine crescuţi, aşa că îndemnul lui Băsescu spre calificări rapide pică la ţanc. Cine ştie însă dacă noii veniţi pe lume nu vor dori odată şi odată să instaureze o lume a lor, mai bună, mai dreaptă, şi mai sensibilă sufleteşte. Pariez că şi mămica din povestea mea ar gândi la fel.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here