Dosare penale pentru infracţiuni la regimul rutier

462

Trei conducători auto, doi din Gorj şi unul din Mehedinţi, s-au ales zilele trecute cu dosare penale, pentru infracţiuni la regimul rutier. Unul dintre ei nu avea permis de conducere, cel de-al doilea se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar cel de-al treilea conducea un autoturism a cărui autorizaţie de circulaţie expirase.

În seara zilei de 19 iunie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni au identificat în trafic un tânăr de 24 ani, din oraşul Turceni, care conducea un autoturism pe raza oraşului Ţicleni, având autorizaţia de circulaţie expirată din data de 14.06.2014. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat. Tot cu dosar penal s-a ales şi un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, prins în noaptea de joi spre vineri, de către poliţiştii Serviciului Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661 fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere. Câteva ore mai târziu, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din localitate, care conducea autoturismul personal, având o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Rovinari pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o concentraţie alcoolică peste limita legală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here