Dosare penale pentru infracţiuni în trafic

423

Trei şoferi, doi din Gorj şi unul din Vâlcea, sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier. Doi dintre aceştia au fost prinşi beţi la volan, iar cel de-al treilea conducea un autoturism radiat din circulaţie.
Poliţiştii din cadrul Postului de Politie Roșia de Amaradia au identificat, joi, în trafic un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitate, care pe D.C. 29A, Roșia de Amaradia, un autoturism radiat din circulaţie. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu numere false. Cu dosar penal s-a ales şi un târgujian în vârstă de 47 de ani, prins băut la volan. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroului Rutier au identificat în trafic un bărbat de 47 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, din municipiul Târgu Jiu, având o îmbibaţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni este cercetat şi un tânăr în vârstă de 23 de ani, din oraşul Berbeşti, judeţul Vâlcea. Acesta a fost depistat de poliţiştii rutieri gorjeni în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, din Târgu-Jiu, având o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here