Dosar penal pentru un motociclist beat

994

La data de 6 august a.c., poliţişti din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi prin apelul 112, despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi căzut de pe o motocicletă, într-o zonă montană, suferind leziuni. Din cauza terenului accidentat unde a avut loc evenimentul și a drumului greu accesibil, persoana accidentată a fost transportată la echipajul de ambulanță, de lucrători din cadrul Serviciului de Salvamont Gorj, iar ulterior la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Poliţiştii s-au deplasat la spital pentru efectuarea de investigații, ocazie cu care au constatat că un bărbat, de 31 de ani, din orașul Novaci, în timp ce se afla împreună cu mai multe persoane, într-o zonă montană, la aproximativ 15 km depărtare de comuna Crasna, pentru a practica offroad cu o motocicletă enduro, din cauza terenului accidentat, s-a dezechilibrat și a căzut, suferind leziuni. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,35mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here