Dosar penal pentru tăiere ilegală de material lemnos, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals

402

Poliţiştii gorjeni efectuează cercetări într-un dosar penal privind tăierea ilegală a 100 de metri cub de stejar din pădurea situată pe raza comunei Crasna. Material lemnos ar fi fost cumpărat de administratorul unei firme din Tismana care intenţiona să-l livreze unei firme din judeţul Alba.

În după-amiaza zilei de 23 iulie, la ora 17:45, în urma unor activităţi de cercetare şi investigaţii efectuate, poliţiştii din oraşul Novaci au identificat, pe un platou situat pe malul râului Blahniţa, pe raza comunei Crasna, 100 metri cubi material lemnos esenţă stejar tăiat de pe picior, care nu prezenta marcă silvică. Din verificările efectuate a rezultat faptul că materialul lemnos ar aparţine unei persoane în vârstă de 38 ani, din comuna Şura Mare, judeţul Sibiu, administrator al unei societăţi comerciale, din oraşul Tismana, care l-ar fi cumpărat de la mai multe persoane fizice, proprietare de teren forestier în pădurea situată pe raza comunei Crasna. „La solicitarea poliţiştilor, persoana respectivă a prezentat ca documente de provenienţă două avize de însoţire primară, în care era specificat, în fals, faptul că materialul lemnos a fost încărcat din depozitul situat pe raza oraşului Tismana, având ca destinaţie de livrare o societate comercială din oraşul Blaj, judeţul Alba. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor de fapt, fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală de material lemnos, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cei 100 metri cub de material lemnos au fost ridicaţi în vederea confiscării, fiind lăsaţi în custodie reprezentanţilor Ocolul Silvic Novaci, până la finalizarea cercetărilor.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here