Dosar penal pentru tăiere ilegală de material lemnos

271

Un târgujian în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a tăiat mai mulţi arbori nemarcaţi de pe un teren proprietate personală. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de material lemnos.

În după-amiaza zilei de 6 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 64 ani, din localitate, a tăiat mai mulţi arbori care nu prezentau marcă silvică. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie aflat pe itinerariul de patrulare împreună cu un inginer silvic din cadrul Ocolului Silvic Târgu-Jiu, care au stabilit că târgujianul a tăiat de pe picior 10 arbori esenţă salcâm şi plop, de diferite dimensiuni, de pe o proprietate despre care susţine că îi aparţine, situată pe str. Muncii, din municipiul Târgu-Jiu. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de material lemnos, faptă prev. şi ped. de art. 108 din Legea 46/2008, fiind dispuse măsuri pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei şi prejudiciului cauzat”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here