Din staţiunea Rânca direct la Spitalul Novaci

355

Numărul mare de turişti care vin în staţiunea Rânca din toate colţurile ţării şi accidentele în care au fost implicaţi unii dintre aceştia au condus la o creştere a pacienţilor internaţi la Spitalul Orăşenesc Novaci. O bună parte din ei reprezintă copii, numai la sfârşitul săptămânii trecute fiind internaţi doi micuţi. Ceea ce i-a pus în dificultate pe reprezentanţii unităţii spitaliceşti au fost pacienţii din alte judeţe, care au necesitat internare, dar nu aveau asupra lor actele de identitate.

Cadrele medicale de la Spitalul Orăşenesc Novaci se confruntă cu un aflux de pacienţi, în special pe parcursul week-end-urilor. În ultima perioadă, adresabilitatea a fost foarte mare, cazuistica la fel, însă cele mai mari probleme le-au impus pacienţii domiciliaţi în ale judeţe, care nu aveau asupra lor acte de identitate. „În ultima perioadă am avut foarte multe cazuri. O adresabilitate mare şi o cazuistică diversă şi mulţi pacienţi care au necesitat internare. Problema a fost că unii nu aveau acte la ei şi trebuie să aşteptăm să ne trimită documentele pentru a putea deconta serviciile medicale pe care le-am acordat. La sfârşitul săptămânii trecute am internat doi copii la Pediatrie”, a explicat Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.

Staţiunea Rânca creşte numărul pacienţilor
Medicii novăceni se ocupă de fiecare pacient în parte, acordând îngrijirile ce se impun în funcţie de afecţiune. De regulă, în această perioadă a anului ei sunt puşi în situaţia de a răspunde mai multor solicitări venite de la turiştii din staţiunea montană Rânca.
Din fericire, Spitalul Orăşenesc Novaci dispune atât de medicamente, cât şi de materiale sanitare, astfel încât fiecare pacient este tratat aşa cum se cuvine, nefiind necesar transferul niciunui bolnav la o altă unitate sanitară. Trebuie menţionat faptul că la Spitalul Orăşenesc Novaci ajung bolnavi din oraşul Novaci, din staţiunea montană Rânca şi din şapte comune, care sunt arondate la această unitate: Alimpeşti, Baia de Fier, Polovragi, Crasna, Bengeşti-Ciocadia, Bumbeşti-Piţic, Roşia de Amaradia. Astfel, Spitalul asigură asistenţă medicală completă pentru aproximativ 61.000 de locuitori.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here