DGASPC Gorj, așteptată cu proiectul pentru apelul de servicii RESPIRO

1313

Preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) a lansat un apel către toate Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din țară care nu au transmis încă propunerile de înființare a centrelor RESPIRO pentru adulții cu dizabilități

Până acum doar 10 judeţe au depus proiecte pentru apelul de servicii RESPIRO pentru adulţii cu dizabilităţi: Iaşi, Galaţi, Giurgiu, Satu-Mare, Hunedoara, Vrancea, Caraş-Severin, Cluj, Maramureş şi Sectorul 5. DGASPC Gorj se alătură astfel celorlalte direcții din țară care încă nu au înaintat un proiect pentru înființarea unui centru RESPIRO pentru adulții cu dizabilități. ,,Un sfert dintre Direcţii au reuşit să se mobilizeze pentru un deziderat de care am tras să se materializeze cu toate forţele. Aici suntem. Cu siguranţă, se putea mai mult. Dar, gheaţa a fost spartă. Şi asta este foarte important. În 9 judeţe din România vom avea servicii de respiro pentru adulţi şi în Sectorul 5! Le mulţumesc colegilor, care şi au asumat acest nou început şi sper ca autorităţile locale să-i sprijine în procesul administrativ care urmează. Asta este dovada clară că se poate”, a atenționat Mădălina Turza, președinta ANDPDCA. Centrul RESPIRO pentru persoane adulte cu dizabilități este serviciul social care cuprinde un ansamblu de activități realizate pe durată determinată și în anumite situații, pentru a răspunde nevoilor individuale specifice ale persoanelor adulte cu dizabilități aflate în îngrijirea asistenților personali, asistenților personali profesioniști, tutorilor sau a altor membri ai familiei, în vederea menținerii potențialului personal și prevenirii instituționalizării. Prin implementarea acestui program la nivelul tuturor DGASPC-urilor din țară se dorește: reducerea cu 244 a numărului de persoane adulte cu dizabilităţi instituţionalizate; creşterea numărului de locuinţe protejate cu 89; creşterea numărului de centre de zi cu 69; creşterea numărului de centre respiro/centre de criză cu 8; dezinstituţionalizarea unui număr de 700 de persoane adulte cu dizabilităţi, beneficiare ale serviciilor sociale nou-înfiinţate; prevenirea instituţionalizării persoanelor adulte cu dizabilităţi din comunitate, beneficiare ale serviciilor sociale nou-înfiinţate.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here