Dezbaterea lui Condescu de la Gorj a avut o soră geamănă şi mai arătoasă la Dolj

327

Nu numai Marin Condescu, liderul FNME, a chemat vineri parlamentarii din Oltenia la o dezbatere privind viitorul CEO, şi liderii Sindicatului Energetic Craiova au organizat o întâlnire similară. La finalul acesteia, reprezentanţii autorităţilor centrale, ai autorităţilor locale şi parlamentarii USL de Dolj au lăudat iniţiativa organizatorilor privind punerea la punct a întâlnirii de lucru cu tema “DOLJUL- Producător de energie prezent şi viitor”. La aceasta a participat şi Adrian Ciontea, reprezentant al Ministerului Economiei.

Cu ocazia dezbaterii de la Craiova parlamentarii, ca şi cei de la Gorj, au fost informaţi cu privire la situaţia prezentă a termocentralelor doljene, parte a Complexului Energetic Oltenia. “Suntem încântaţi să afirmăm că Doljul, a reprezentat şi reprezintă în continuare un segment important în cadrul producţiei de energie electrică, pe baza de lignit din România. Termocentralele doljene reprezintă un pilon important al economiei judeţului Dolj şi, în special al municipiului Craiova, asigurând locuri de muncă pentru un număr important de salariaţi”, se arată într-o declaraţie
Ce poartă semnătura Olguţei Vasilescu şi a parlamentarilor Claudiu Manda, Enea Cosmin, Ion Călin, Ionuţ Stroe, Cristina Calangiu şi Florentin Gust. “Am luat act de factorii care pot influenţa viitorul termocentralelor Işalniţa şi Craiova II, centrale de prim rang în cadrai Sistemului Energetic Naţional şi implicit în cadrul Complexului Energetic Oltenia, motiv pentru care declarăm că vom sprijini reprezentanţii Sindicatului Energetic Craiova în toate demersurile pe care aceştia le vor face în păstrarea locurilor de muncă şi dezvoltarea acestor producători de energie doljeni. Salariaţii din cadrul acestor centrale au garanţia noastră ca vom fi alături atât de sindicat cât şi de administraţia Complexului Energetic Oltenia, atât la nivelul judeţului Dolj (Prefectură, Consiliu Judeţean, Consiliul Local, Primăria Craiova) cât si la nivel central (Parlamentul României, Guvernul României, etc) pentru soluţionarea tuturor problemelor care pot afecta viitorul acestor centrale.
Ne angajam, ca ori de cate ori este nevoie, să ne întâlnim cu reprezentanţii Sindicatului Energetic Craiova cât şi cu administraţia CE Oltenia pentru identificarea problemelor care necesita sprijinul nostru imediat”, se mai arată în declaraţie.

Demitere dinspre PDL
La dezbaterea lui Condescu de la Târgu-Jiu au participat 10 parlamentari, din Gorj, Dolj, Mehedinţi şi Vâlcea. Cei veniţi din partea opoziţiei au fost mult mai acizi la adresa conducerii CEO. Senatorul PDL de Dolj, Marinică Dincă, a declarat, după dezbatere că va solicita ministrului Energiei, Constantin Niţă, demiterea managerului CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel. „Una din concluziile care s-au tras, în urma discuţiilor cu liderii FNME, este aceea că managerul împreună cu Consiliul de Administraţie au creat o pierdere de 49 % faţă de prevederile pe care tot ei şi le-au impus. Uitându-ne pe ritmul în care au scăzut veniturile ne dăm seama că în următoarele 6 luni dacă se menţine acest ritm, CEO se va închide. Totul, datorită managementului de proastă calitate. Cred că este imperios necesar să fie prezentate ţintele de management pe care le are în contract actualul manager Laurenţiu Ciurel. În măsura în care nu şi le-a atins să fie demis şi îi cer public ministrului Energiei să-l demită, nu înainte de a face o analiză raportată la indicatorii economici pe care i-a prins în acel contract de management. Şi d-lui Victor Viorel Ponta îi cer să se prezinte aici, la Tg-Jiu, unde-i este locul de muncă, îi amintesc că este deputat de Gorj, să vadă care sunt soluţiile care trebuiesc adoptate în cel mai scurt timp pentru a preîntâmpina închiderea CEO.”, a conchis Marinică Dincă, senator PDL de Dolj. Nu este însă singurul care a ridicat problema demiterii conducerii CEO, a făcuto şi Tudor Barbu, senatorul PPDD de Gorj.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here