Denunţătorul judecătoarei şantajiste: “Judecătoarea era în fruntea grupării interlope!”

353

Denunţătorul judecătoarei Carmen Mladen, arestată pentru că îşi şantaja amanţii, a vorbit, pentru prima dată în public, după ce a dat totul în vileag procurorilor DNA. Matei Catrinoiu, preşedintele PNŢCD Gorj, a povestit cum a fost abordat de oamenii judecătoarei şi cum i-au fost solicitaţi 5.000 de euro pentru a nu da publicităţii fotografii compromiţătoare cu el şi femeia care împărţea dreptatea la Curtea de Apel din Craiova.

La o lună de la izbucnirea scandalului sexual în care judecătoarea de la Curtea de Apel din Craiova, Carmen Mladen, a fost arestată pentru a că a şantajat un presupus amant, Matei Catrinoiu, denunţătorul acesteia, a povestit cele întâmplate. “Ca om care cunoaşte legislaţia nu puteam să nu sesizez DNA cu cele întâmplate. Cu ceva timp în urmă, mă aflam la Curtea de Apel din Craiova şi urma să se schimbe completul din care făcea parte judecătoarea Mladen, am ieşit din sala de şedinţă pentru a vedea ordinea de pe listă a dosarelor pe care eu le aveam. În acel moment, un individ m-a prins de mână şi mi-a spus că am violat şi că el este apărătorul meu din umbră, că mi-a asigurat de multe ori spatele, mi-a dat un număr de telefon şi mi-a spus că se numeşte Bratu şi că dacă vreau să-l cunosc să-i întreb pe cei din grupul de afară cine este. Am văzut atunci un grup de indivizi de aceeaşi teapă cu el şi am abordat pe unul dintre ei care mi-a spus că cel de care eu întrebam este cel mai mare poliţist din ţară, poliţist la DNA şi că dacă ajung pe mâna lui e grav. Am intrat în sală, am strigat dosarul şi m-am întors la Târgu-Jiu, aveam numărul lui şi l-am sunat. Mi-a spus că trebuie să mă conformez la ceea ce spune doamna Carmen care este o fată bună şi după un sfert de oră m-a sunat această doamnă care mi-a cerut ca în ziua următoare la ora 12,00 să ne întâlnim în faţa Universităţii din Craiova. M-am dus acolo, nu am coborât din maşină şi mi-a explicat că există poze compromiţătoare, că eu aş fi violat-o pe ea şi că aceste poze ne vor distruge familiile amândurora. Şi mi-a spus de acest individ care este poliţist la DNA Bucureşti şi că lucrează foarte dur şi că doreşte 5.000 de euro ca să fie împăcată toată lumea. De aici, am mers la DNA Bucureşti şi am depus plângere”, a explicat Matei Catrinoiu.

Catrinoiu: “Şi dacă aş fi violat-o, de ce nu a reclamat la timp?”
Lichidatorul judiciar susţine că o cunoştea pe judecătoare, dar că niciodată nu ar fi avut relaţii sexuale cu aceasta, deşi magistratul l-a acuzat pe denunţător chiar de viol. “Nu am violat pe nimeni, iar cu această femeie nu am avut relaţii intime. Cum îşi alegea victimele numai ea ştie, dar sunt convins că ea era în fruntea grupării interlope, ea o coordona. I-am spus judecătoarei că îi dau banii, dar să-mi dea pozele. Au refuzat. Au încercat să facă presiuni inclusiv asupra familiei mele. Ca să pară credibili au folosit numele lui Ion Călinoiu (n.r. preşedintele Consiliului Judeţean Gorj) şi a unui domn Căruntu din Gorj, cum că ei cunosc această situaţie”, a mai spus Catrinoiu. În acelaşi timp, nu ştie de ce el a fost ales drept victimă. “Au văzut că am o maşină, o situaţie financiară şi fiind într-o campanie electorală s-a gândit că mă poate şantaja. Ei au premeditat multe situaţii de genul ăsta. Să zicem că eu am violat-o de ce nu a reclamat în 60 de zile. Se spune că mai sunt şi alte victime, se spune că e vorba de 300-400 de mii de euro. Bănuiesc că această judecătoare s-a pus în slujba acestor interlopi după ce a împrumutat bani sau a făcut afaceri cu aceşti indivizi” a mai declarat Matei Catrinoiu. Carmen Mladen, judecătoare la Curtea de Apel din Craiova a fost arestată preventiv, după ce procurorii DNA au prins-o în flagrant cerând 5.000 de euro de la Matei Catrinoiu, preşedintele PNŢCD Gorj, pentru a nu da în vileag relaţia lor intimă.
Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here