De ziua Marelui Brâncuși, am primit un cadou foarte frumos!!!

1090

În după-amiaza zilei de vineri, 19 februarie 2021, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, după ce a avut loc lansarea poemului cinematografic „Omagiu lui Brâncuși, pe Calea Eroilor”, scriitorii Mădălina Fărcaș și Laurian Stănchescu mi-au făcut o mare bucurie. Am primit din partea lor, o diplomă prin care mi se acorda „Ordinul Național Brâncuși”, pentru jurnalism profesionist și arta cuvântului scris, însoțit de două cărți, cu autograf, „Deșertăciunea aurei mele – poeme pribege” și „Copila Legilor Belagine”, recent ieșite de la tipar.

Le-am deschis cu nerăbdare și am citit, cu mare bucurie, autografele acordate de cei doi scriitori și jurnaliști, membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, uniune din care și eu fac parte, din anul 2020. La prima privire, m-a impresionat scrisul caligrafic, așternut pe pagina de început a celor două cărți, apoi conținutul și mesajul transmis de cei doi noi prieteni ai mei. Să le dea Dumnezeu sănătate și putere de muncă, pentru că au o cruce mare de dus în această viață.

Deșertăciunea aurei mele – poeme pribege
Este o carte de poeme publicată de Editura UZPR București în anul 2021, care cuprinde toată viața poetului Laurian Stănchescu și reprezintă cartea cu cele mai frumoase poeme scrise de el. „Cartea se dăruiește razei arhaice, ea fiind linia întinsă a cercului, lumina care străbate nemărginirea Genezei, pentru a umple nemărginirea Universului… arhaica rază a primei meditații a Domnului Dumnezeu” – se destăinuie poetul. Apoi continuă „Am plecat adolescent din casa părintească, mi-am părăsit părinții, doream să ajung poet vestit … și nu m-am mai întors niciodată. Mi-am împlinit visul, de deșertăciune a deșertăciunii…! Sfinții mei părinți s-au stins pe rând … fără să fiu lângă ultima lor suflare, din care mă născusem…! Lângă icoana de lângă patul mamei mele am găsit rugăciunea de mai jos, scrisă pe o hârtie …! «Doamne, ridică poeziile copilului meu la stele … să nu ajungă niciodată dușmanii la ele … » De atunci ard mereu pe rugul plin de lacrimi al acestor cuvinte…!” Câtă durere adunată în sufletul poetului!!!
Și povestea vieții sale se derulează ca un vis: „Doamne, prin mila și divinitatea Ta, am trăit într-un timp al revelațiilor… când Nichita Stănescu m-a numit prietenul său….când Grigore Vieru m-a rugat să-i spun frate, când domnii academicieni Mihai Cimpoi și Nicolae Dabija mi-au spus că fac parte din inima Basarabiei… când l-am cunoscut și m-am împrietenit cu nepotul lui Mihai Eminescu, istoricul Gheorghe Eminescu, premiat de Academia Franceză… când Eugen Barbu m-a debutat literar… când mi-a apărut prima carte … când Doamna academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga mi-a prefațat două cărți … când trăiam o boemă absolută … când nemuritorii mei părinți trăiau … când am atins prima dată spiritul sacru al acestui pământ … când l-am dus pe Nichita Stănescu pe umărul drept la Bellu, iar de atunci partea mea dreaptă s-a lăsat puțin în pământ … când Doamna academician Bușulenga sau Maica Benedicta, numele primit după călugărie, m-a rugat pe patul de spital să rămân poet în lumea asta oricât de greu ar fi … când toată viața mea a fost fericită și luminată de ei … când toată viața mea a fost ca și când nu ar fi fost niciodată … Este mult sau puțin?! Aceasta a fost măsura lui Dumnezeu pentru mine… Mulțumesc pentru ce nu mi-ai dat, Doamne! Nici zeii nu au primit un asemenea dar de la Zeus…! Toată viața am pribegit prin aura lui Dumnezeu, am găsit-o în țărâna copilăriei mele, în moartea bunicilor și a părinților mei, dar și în deșertăciunea lucrurilor. În adolescență am vrut glorie pentru poezia mea, astăzi vreau să-mi duc zilele rămase …printre ruinele visurilor și a dorurilor mele. Adolescența și tinerețea mi-au fost nebune, dar le-am trăit cu sfințenie laică și providențială, le-am năruit sub o boemă de mitologie și o continuă crucificare nesfințită. Nu am găsit iubirea ideală, dar am trăit cu nebunie și deznădejde iluzia ei, mi-am vândut sufletul tuturor abisurilor ei, doar voi simți și eu dulcele blestem al iubirii. Poezia a fost dumnezeirea și deșertăciunea mea, a fost Pustia în care Dumnezeu mi-a lăsat semnele peregrinării spre divinitatea Sa! A fost suferința ființei mele, tragedia de a nu întâlni oameni asemenea lor, nenorocul de a nu întâlni oameni asemenea mie…nu știu dacă eram fericit în vreuna din întâmplările acestea netrăite. Ani nenumărați am răscolit imaginația Universului ca să dau de locul tainei cosmice, să pot scrie despre materia sa.. Pentru mine fapta este biblică, nu cuvântul, fapta are chip, are lumină de nou născut, are bătaie de inimă, fapta are armură de luptător. Oricât de înțelept și de academic ar fi cuvântul, nu are elocvența și virtutea faptei, nu are solemnitatea și antichitatea conferită faptei. Eu sunt un soldat al faptei, nu un poet al cuvântului, cine merge cu mine are de împărțit numai această asceză. Nu am căutat niciodată fericirea, mi se părea un sacrilegiu în fața chinurilor Mântuitorului și a strigătului Său de pe Cruce…Am căutat Cuvântul Său, pildele Sale, iubirea și bunătatea inimii Sale de Miel sanctificat, am căutat mucenicia faptelor și a torturilor Sale, am căutat frăția Sa divină pentru frăția mea umană. Uneori, cuvintele sunt singurele lumânări care nu se sting niciodată. Viața mea parcă a fost o apă în care s-a oglindit numai asceza luminii dintâi a Creației…de aceea – Doamne… fă-mi moartea nemuritoare, nicidecum Învierea…!” La final, doamna dr. Mădălina Fărcaș, concluzionează: „Laurian Stănchescu este Vocea, este Cuvântul e Fapta! Laurian Stănchescu este alesul Domnului ce parcă tună … a fulger. Tună și ne cerne lin, prin pietre și prin ape ne cerne, și ne unește ca să ne ridice … și frunte, și moral, și strigăt înfundat de geto-dac! Ne-aduce lin tumultul cel de Cosmos habitat și ne … alege! De are secol, adresă sau ființă? Desigur, nu! Că de-l cunoști, îți pare numai! Mai uită-te odată, și-ncearcă tu a-l pune în tipare…!”.

Copila Legilor Belagine
Această carte ne prezintă prima Cultură a lumii ivită pe teritoriul României de astăzi, ca vatră a spiritualității Culturii mondiale, iar doamna doctor Mădălina Fărcaș ne duce în universalitatea ancestrală a descendenței noastre…! „Legile belagine stau la baza civilizației umane, era codul după care trăiau, în urmă cu mii de ani, PELASGII, înaintașii tracilor. Erau cei «dioi», divini, de aceleași origini cu zeii” – spunea Homer în „Iliada”.
Douăsprezece milenii vechime, se pare că numără „Legile belagine” după unii, cu proveniență din documente antice ale universităților zamolxiene. „Dragii mei, am primit de la Mentorul meu, în fața căruia mă înclin, scriitorul și istoricul LAURIAN STĂNCHESCU … temă de casă, un proiect de suflet. Să caut, să cresc în cunoaștere, să găsesc primul firicel de istorie din care s-a născut civilizația lumilor! Să merg în căutarea strămoșilor ancestrali, a uriașilor, a primelor legi după care lumea ce avea să vie își va orândui trecerea, a se citi antichitatea anticilor, să descopăr originile umanității și să le împărtășesc vouă! E un proiect deosebit de ambițios care își propune să alăture celor 45 de „Legi belagine”, cam tot atâtea dovezi ale originilor noastre pelasge! – ne lămurește doamna doctor Mădălina Fărcaș, ce sunt „Legile belagine” pe care ni le redă în cuprinsul acestei lucrări inestimabile, iar noi să fim mândri de această zestre a geniului seminției noastre străvechi…!
Lt. col. (r.) Gheorghe BUŞE, UZPR Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here