A luat nota 10 după contestaţii este titlul unei scurte informaţii, corecte şi autentice, preluată din cotidianul Gorjeanul, de Luni, 10 Iulie 2023. Se reliefează astfel unele, uneori inerente, abateri docimologice din învăţământul preuniversitar, afirmându-se în mod tranşant, fără menajamente: Şi în acest an, profesorii care au corectat lucrările de la Bacalaureat au făcut destule greşeli. Iată doar primul exemplu/caz, de greşeli, dintre cele patru date cu rigoare documentară cititorilor ziarului nostru: un elev de la Liceul de Arte Constantin Brăiloiu a obţinut după contestaţie la proba de istorie un punct şi 20 de sutimi în plus. De la 8,80 a ajuns la nota maximă, 10. Mai ales, acest exemplu de majorare maximală ne-a inspirat într-un comentariu critic al schiţei Cele trei zeiţe, cu subtitlul ironic şi parodic Poemă pedagogică, publicată de I.L. Caragiale în revista umoristico-satirică Moftul român din 17 iunie 1901.
Parcimonios lingvistic şi stilistic, uneori licenţios, fără a friza vulgaritatea, I.L. Caragiale observă, utilizând un mod naratologic constatativ, aproape prozaic şi un dialog comic insinuant, simulând compasiune şi admiraţie faţă de personajele negative. El prezintă abrupt condiţia şcolară de-a dreptul dramatică a junelui Mişu Guvidi, ameninţat, nu la bacalaureat, ci la examenul de clasa VII-a, când trei profesori infami îl persecută, încât bietul Mişu cade la trei obiecte: la matematice, la istorie şi la morală. Dezolat, el declară mamiţii că e hotărât a se sinucide.
Salvarea lui Mişu se realizează într-un mod celest, fantastic, prin intervenţiile terestre, prompte şi eficiente ale celor trei zeiţe protectoare, convertite şi ele subit la compromisurile planului real-uman: Juno(na) devine mamiţa lui, Minerva sora mai mare a mamiţii şi Venus sora ei mai mică. Zeiţele cad în derizoriu, pare-se, metamorfozându-se în mamă şi mătuşi. Ele compun acum un triumvirat familial profan, menit să contracareze intenţiile infame ale profesorilor pornind de la condiţia precară, materială, afectivă şi intelectuală, a acestora. După un succint consiliu, zeiţele intervin irezistibil, fiecare ştiind clar ce are de făcut, după o delimitare sigură a obiectivelor. Iată cum simpaticele zeiţe previn groaznica sinucidere a junelui Mişu. Toate enunţurile zeiţelor încep cu conjuncţia Şi.
Şi mândra Juno zice:
– Cunosc pe Popescu, profesorul de istorie: el are un frate care nu e împământenit şi care doreşte a fi; eu am un bărbat care e un deputat, orator, Jupiter Tunătorul. Mă însărcinez cu domnul Popescu! Şi a plecat mândra zeiţă; şi l-a găsit pe Popescu, şi scurt: Popescu a schimbat pe 5 în 6. E aşa de uşor a face pe şase din cinci!
Minerva cea cu socoteală a zis:
– Ştiu bine că Vladimirescu profesorul de matematice, a pierdut aseară la poker, o sumă-nsemnată şi că n-are cu ce pleca la băi în vacanţă. Mă însărcinez eu cu Vladimirescu.
Şi a plecat înţeleapta zeiţă; şi a găsit pe Vladimirescu, şi scurt: Vladimirescu a schimbat pe 3 în 8. E aşa de uşor să faci pe opt din trei!
Şi a rămas morala….
Şi Venus zice:
– Asta e partea mea, morala. Îl cunosc bine pe mititelul Parisache, profesorul el nu e în stare să reziste poruncilor mele… Mă însărcinez cu morala şi cu Parisache.
Şi a plecat frumoasa zeiţă; şi a găsit pe Parisache, şi mai mult sau mai puţin scurt: Parisache a schimbat pe 1 în 10. O ! Când îţi ordonă Venus e aşa de uşr să faci din unu zece !
Cu admiraţie şi grandoare disimulată, I.L. Caragiale subintitulează schiţa Cele trei zeiţe ca fiind o Poemă pedagogică. Aterizând, zeiţele pierd la impactul cu atmosfera umană, intangibila lor aură divină. Euforia campaniei şi triumful lor curat nepedagogic, nu apar ca atenuate reminiscenţe ale sacrului degradat în profan, ci devin realiste, veridice şi verosimile.
Cu Mişu Guvidi seamănă şi Goe din schiţa D-l Goe, ca loază masculină, surclasându-l prin infantilism şi prin reputaţia de elev repetent. Se remarcă totuşi identitatea artistică pregnantă a loazelor caragialiene, varietatea, complexitatea şi unitatea acestora infirmând opinia vidului, a inconsistenţei lor, ca personaje literare veritabile. Goe este deja familiarizat cu regimul infam al şcolii, iar pentru o iluzorie inconsecvenţă în repetenţie este… recompensat. El sfidează orice tentativă educativă exercitată de mediul familiar şi social. De aceea, orgolios şi laş, nu se gândeşte la sinucidere, precum Mişu Guvidi. Zeiţele lui Goe sunt însă cele trei femei protectoare, tolerante, care-l tratează şi-l menajează după prescripţiile unei pedagogii ridicole, falimentare: Mam’mare, alias Minerva, mamiţica, alias Juno, şi tanti Miţa, alias Venus, din schiţa Cele trei zeiţe.
Ion Trancău
