,,Admite apelul declarat de inculpatul Troacă Mihăiţă Gabriel, împotriva sentinţei penale nr. 385/04.03.2014 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul nr. 27876/197/2013, pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte temeiul condamnării şi rejudecând: Reţine încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 ca temei al condamnării şi înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 335 alin. 2 din Codul penal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă Pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2014″, a hotărât astăzi magistraţii Curţii de Apel Craiova în ce priveşte dosarul primarului de Padeş, Mihaiţă Troacă, condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conducere şi permisul suspendat.
Situaţia persoanei care conduce un autovehicul pe drumurile publice, având permisul reţinut în vederea anulării
Pentru o corectă interpretare a variantelor laturii obiective a infracţiunii, trebuie în primul rând observat că nu mai constituie infracţiune, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, în condiţiile în care permisul de conducere i-a fost reţinut în vederea anulării, aşa cum se regăsea ca infracţiune prin art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966: „Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează persoana care conduce pe drumurile publice un autovehicul după ce permisul de conducere i-a fost retras, anulat sau reţinut în vederea anulării, ori ca urmare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehiculele”.
Aşa fiind, din moment ce Decretul nr. 328/1966 prevedea în mod expres şi această variantă a laturii obiective, dar în cadrul OUG nr. 195/2002, aceasta nu mai apare, utilizând principiul de interpretare per a contrario, fapta persoanei care conduce cu permisul reţinut în vederea anulării nu mai este vizată de către noul text legal ca fiind infracţiune.
Un prim punct de vedere oferit de practica judiciară asupra situaţiei, este acela raportat la dispoziţiile art. 97 alin. (3) din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia “perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare, conform dispoziţilor art. 96 alin. (2) lit. b)”. Astfel, ar părea că persoana care conduce având permisul reţinut în vederea anulării, comite infracţiunea în forma conducerii având exercitarea dreptului de a conduce suspendată. Deşi incident în numeroase speţe, acest punct de vedere este criticabil pentru superficialitatea lecturii şi interpretării, întrucât art. 96 alin. (2) lit. b) prevede că “sancţiunile contravenţionale complementare sunt următoarele: […] suspendarea dreptului de a conduce pe timp limitat”. Aşadar, interpretarea este eronată, din perspectiva în care, timpul scurs de la reţinerea în vederea anulării şi până la anularea propriu-zisă nu este un timp limitat, ci nelimitat[3]. Dovadă a acestui fapt face şi art. 111 din OUG nr. 195/2002, în cadrul căruia este subliniat încă o dată caracterul nedeterminabil al perioadei menţionate anterior.
Tocmai pe baza acestei contradicţii s-a născut o altă viziune asupra situaţiei, viziune potrivit căreia, în cazul în care unei persoane i se reţine permisul de conducere, în vederea anulării, şi i se înmânează o dovadă fără drept de circulaţie, această persoană nu ar mai avea dreptul de a conduce autovehicule în România, concluzie desprinsă prin aplicarea principiului per a contrario, raportat la dispoziţiile art. 23 alin. (1) din OUG nr. 195/2002. Potrivit acestui text legal, “dreptul de a conduce autovehicule […] pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil […] sau dovadă înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie”, astfel încât persoana care nu posedă permis de conducere valabil sau nu posedă dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie, nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Această din urmă viziune este criticabilă din următoarele puncte de vedere:
1) În primul rând, se face o mare confuzie între dreptul de a conduce şi permisul de conducere. În mod evident, permisul de conducere este o autorizaţie administrativă necesară pentru a conduce pe drumurile publice vehicule motorizate. Diferenţa dintre a avea dreptul de a conduce şi de a poseda permis de conducere, reiese şi din prevederile OUG nr. 195/2002, în cadrul căruia, potrivit art. 20 alin. (1), “pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducătorul trebuie să posede permis de conducere corespunzător, şi să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniţi […]. În acelaşi sens, potrivit art. 23 alin. (2), “au dreptul de a conduce autovehicule […] şi persoanele care urmează un curs de pregătire practică, în vederea obţinerii permisului de conducere […]”. În mod evident cele două nu se confundă şi trebuie privite distinct.
2), În al doilea rând, se face o mare confuzie între a nu avea un drept şi a avea exercitarea acelui drept suspendată. În opinia noastră, nu se poate afirma că persoana care are exercitarea dreptului de a conduce suspendată, nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, ci această persoană are dreptul, cu precizarea că exercitarea acestuia este suspendată pentru o perioadă limitată.
3) În al treilea rând, este de observat faptul că teza a V-a face referire la persoana care nu are dreptul de a conduce autovehicule, în România. Constatăm faptul că această sintagmă apare în cadrul OUG nr. 195/2002, numai atunci când se introduc elemente de extraneitate. Practic, utilizând încă o dată principiul per a contrario, constatăm că varianta analizată vizează persoanele care “au dreptul de a conduce autovehicule, dar nu în România
4) În al patrulea rând, opinăm că sintagma permis de conducere >valabil este şi ea problematică. Cum se va putea aprecia valabilitatea permisului? Fie considerăm că un permis este valabil, până în momentul în care acesta este anulat, fie ne raportăm la dispoziţiile Codului Rutier, în litera cărora, credem noi, ar putea surveni situaţii nedorite. Astfel, potrivit art. 24 alin. (5) “permisul de conducere este valabil 10 ani de la data eliberării[…]”, per a contrario, potrivit raţionamentului expus anterior, persoana care conduce având permisul de conducere expirat (nevalabil), nu ar avea dreptul de a conduce autovehicule în România şi ar comite infracţiunea în această formă. Este de observat faptul că legiuitorul a urmărit reprimarea din punct de vedere contravenţional a acestui comportament, prin introducerea art. 101 alin. (1) pct. 1) din OUG nr. 195/2002, unde se prevede faptul că “se sancţionează cu amendă […] conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a căruia valabilitate a expirat […]”. În acelaşi sens, potrivit art. 111 alin. (1) lit. f), “permisul de conducere se reţine când perioada de valabilitate a expirat”. O primă concluzie este că, deşi Codul rutier suferă din prisma clarităţii şi a limpezimii, în mod evident, conducerea cu permisul expirat nu este vizată drept infracţiune.
Revenind asupra dihotomiei permis de conducere valabil-anulat, cât timp este reţinut în vederea anulării, neexistând certitudinea anulării, permisul trebuie considerat a fi valabil, iar fapta persoanei care conduce pe drumurile publice în această situaţie, ar trebui privită ca fiind o faptă care nu este prevăzută de legea penală[4].