Cu răsunet la Gorj, programul ARC a fost lansat oficial

99

Reprezentanţii Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) şi ai Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) de la București au deschis miercuri, oficial, programul ARC în Tabăra de agrement din oraşul Sulina şi au anunţat că, anul acesta, programul şi-a dublat numărul participanţilor. Programul de tabere ARC îşi propune să creeze şi să păstreze legături între cetăţenii şi etnicii români din diferite state, să ofere cunoştinţe despre cultura şi civilizaţia românească, să promoveze valorile patrimoniului cultural românesc. ARC este parte a Programului de Guvernare 2018-2020 şi face parte din pilonul Educaţie „Nicolae Iorga”, înscriindu-se în Planul anual de acţiuni proprii al MRP. O tabără similară, parte a programului ARC va fi organizată și în Gorj. Ediţia de vară 2018 se va desfăşura în perioada 25 iunie – 28 august, în 14 serii de câte 7 zile, în Centrele de Agrement de la Sulina, judeţul Tulcea, şi Oglinzi, judeţul Neamţ. Ediţia de iarnă va fi găzduită de Centrul de Agrement Căprioara, judeţul Hunedoara şi Centrul de Agrement Săcelu, judeţul Gorj. “Avem taberele ARC. În acest an, am suplimentat cu 1.000 de locuri numărul participanţilor, practic de la 2.000 am crescut la 3.000, iar dânşii, cu expertiza lor, vor participa la cursuri, în special de istorie. (…) Aceste tabere se desfăşoară la Sulina, Tulcea şi Oglinzi, Neamţ, iar pentru seria de vară vom avea 2.700 de locuri, pentru seria de iarnă vom mai avea încă 300 de locuri în judeţele Gorj şi Hunedoara”, a declarat Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni.
I.M.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here