CSM Târgu Jiu îşi află adversarele din cupă

928

Echipa de baschet CSM Târgu Jiu află, astăzi, cu cine se va duela în Cupa României. Federaţia Română de Baschet organizează, cu începere de la ora 12.00, la sala de conferinţe a Hotelului Central din Ploieşti, festivitatea de tragere la sorţi pentru stabilirea grupelor din prima faza a competiţiei. FRB a anunţat un nou sistem competiţional în Cupa României la masculin, întrecere care va avea la start cele 18 echipe din Liga Naţională. Acestea vor fi împărţite în şase grupe, fără capi de serie la tragerea la sorţi. Se va juca pe sistemul fiecare cu fiecare, sub formă de turnee, între 1-3 octombrie, iar la turneul final se vor califica prima clasată din fiecare grupă, plus alte două echipe de pe locul 2, cu cea mai bună linie de clasament. Turneul Final 8 este programat între 11-15 februarie 2023. În Cupa României, echipele vor fi obligate să joace în permanenţă cu cel puţin doi jucători români, dintre care unul trebuie să fie under 23, iar lotul de 12 să includă maximum şase jucători străini.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here