CSM are probleme de lot înainte de revenirea în LNBM

921

Baschetbaliștii gorjeni s-au întors din Bulgaria, acolo unde au susținut două partide de verificare din cauza lipsei unui meci oficial la sfârșitul săptămânii trecute. Gorjenii au înregistrat o victorie și o înfrângere în amicalele din țara vecină. CSM Târgu Jiu a învins-o pe Akademik Plovdiv, scor 85-79, și a cedat cu CSKA Sofia, scor 61-95. Camil Berculescu și Octavian Popa Calotă nu au putut fi folosiți în prima confruntare, cu o echipă similară din punct de vedere valoric. Din păcate, în meciul cu CSKA, una dintre forțele campionatului bulgar, pe lista indisponibililor s-a adăugat Jason Hubbard. Mai mult, Dimitrius Underwood, a fost lovit în primul sfert și nu a mai revenit pe parchet. Kresimir Basic a făcut un rezumat al celor două zile petrecute pe pământ bulgar. ,,În primul meci am întâlnit o echipă similară cu o noastră, în care am practicat un baschet bun, cu realizări în ambele părți ale terenului, într-o rotație, să spunem, mai puțin folosită la jucătorii români, și asta pentru că ne-au lipsit Calotă, din cauza unei accidentări, dar și Berculescu, care a devenit indisponibil. Am depus mult efort și, pe final, am reușit să câștigăm, chiar dacă nu rezultatele erau cele mai importante aspecte, însă victoriile întotdeauna sunt bune, mai ales pentru moral și într-un mediu ostil de deplasare, iar pentru asta trebuie să-i felicităm pe jucători. În meciul doi am întâlnit CSKA, un adversar de un alt calibru, o echipă solidă care anul acesta își dorește să câștige campionatul în Bulgaria. Planul tactic ne-a fost dat total peste cap. Hubbard a acuzat ceva dureri și nu l-am forțat, Underwood s-a lovit în primul sfert și nu l-am mai introdus în meci, în timp ce Dupree a resimțit efortul depus în primul joc. În aceste condiții, și împotriva unui astfel de adversar, era clar că nu puteam emite pretenții. Am folosit întreg lotul si pe această cale am dori să-l felicităm pe Paliciuc, pentru curajul cu care a evoluat și pentru primele puncte marcate pentru echipa noastră. În concluzie, consider că au fost două meciuri bune, cu adversari diferiți, care ne-au consolidat ritmul de joc, lucru pe care ni l-am și propus”, a declarat antrenorul croat pentru site-ul oficial al clubului. Următorul meci din campionat are loc pe teren propriu, duminică, 8 octombrie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here