Cristinel Faităr: “Nu îmi mai doresc funcţia de director al Liceului Roşia de Amaradia”

529

Cristinel Faităr, directorul Liceului Tehnologic Roşia de Amaradia, nu va mai ocupa această funcţie de la începutul anului şcolar viitor. Cel puţin asta susţine şeful unităţii de învăţământ, care anunţă astfel că intenţionează să se retragă din toamnă din această funcţie, urmând să rămână însă încă un an la catedră. Faităr subliniază, de asemenea, din septembrie vrea să-l susţină în funcţia de director pe actualul său adjunct, Cristian Gîlcă, el rămânând să-l sprijine pe actualul său coleg în managementul educativ al liceului.

Directorul liceului din Roşia de Amaradia este total nemulţumit de practicile unor colegi din şcoală care, prin anonime adresate presei, caută să afecteze imaginea unităţii pentru a-şi atinge, în opinia sa, scopul de a ajunge în fruntea şcolii. Cristinel Faităr bănuieşte chiar că persoanele care apelează la astfel de demersuri aspiră la scaunul de director, pe care el îl va părăsi în toamnă, nu urmare a pensionării, ci a voinţei proprii. “Sprijinul afirmat anterior se bazează pe un singur motiv şi anume munca şi profesionalismul dovedit la examene naţionale, care este de altfel singurul mijloc de a accede la conducerea liceului. Ca şi cadru didactic cu o experienţă de 42 de ani în învăţământ îi sfătuiesc pe cei care se ocupă şi s-au perfecţionat în anonime, în numele părinţilor, să dovedească prin muncă la clasă că sunt valoroşi. Singurul criteriu apreciat de părinţi şi de comunitatea locală este finalizarea procesului de învăţământ prin examene naţionale”, a declarat directorul liceului din Roşia de Amaradia, Cristinel Faităr.
liceul-tehnologic-rosia-de-amaradia-1Vorbele directorului arată că într-adevăr există un conflict intern în şcoală, ce vizează funcţia lui Faităr, pentru post fiind interesate mai multe cadre didactice.
În septembrie, cei interesaţi se pot înscrie însă pentru ocuparea acestui post la ISJ Gorj urmând să susţină un concurs în acest sens. Până în prezent, şanse mari să acceadă în funcţie are directorul adjunct al liceului, Cristian Gîlcă.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here