Criminalul Bălănoiu rămâne în arest

294

tot crimaMagistraţii Tribunalului Gorj au decis la începutul acestei săptămâni să prelungească măsura arestării preventive a lui Claudiu Bălănoiu, bărbatul de 35 de ani, trimis în judecată pentru omor calificat. Bălănoiu şi-a omorât soţia sub privirile îngrozite ale copiilor săi şi apoi şi-a tăiat venele, fiind însă salvat de la moarte. Măsura prelungirii arestării a putut fi atacată cu recurs.

La termenul de după vacanţa judecătorească, Claudiu Bălănoiu a fost reprezentat tot de un avocat din oficiu. Magistraţii au dispus prelungirea cu încă 30 de zile a arestării preventive pentru Claudiu Bălănoiu. Crima comisă de acesta s-a produs în luna mai, pe fondul geloziei, imediat după ce acesta s-a întors de la mină. A fost convins că soţia îl înşeală şi, ca urmare, a decis să îi aplice o corecţie care a trimis-o direct pe lumea cealaltă. “Realizând consecinţele faptei sale, inculpatul a încercat să se sinucidă aplicându-şi mai multe lovituri de cuţit, producându-şi leziuni care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale. Concluziile actului medico-legal întocmit în cauză relevă faptul că moartea victimei a fost violentă”, se arată în rechizitoriul procurorilor gorjeni. Bălănoiu riscă 25 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat de faptele sale, medicii reuşind să îl salveze după ce a încercat să îşi pună capăt zilelor.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here