Corturi anticaniculă în Târgu Jiu

1098

Autoritățile municipale au instalat patru corturi în zonele aglomerate din oraș, unde trecătorii pot beneficia de apă potabilă și pot solicita ajutor în caz de nevoie.

Corturile au fost amplasate în cele două piețe din oraș, în Parcul Lido și centrul pietonal. Aici au fost instalate dozatoare de apă și se oferă asistență medicală asigurată de asistente medicale din cadrul Direcției de Protecție Socială, zilnic între orele 10:00 – 18:00.

„Am luat măsurile necesare pentru a veni în sprijinul persoanelor ce au de suferit de pe urma efectelor caniculei. La nevoie, cetățenii pot apela la ajutorul personalului Cluburilor Vârstei a Treia din străzile Constantin Brănișteanu și Mioriței, Direcției de Protecție Socială din strada Oltețului nr. 5, Centrului Magnolia din strada Constantin Brâncuși nr. 53 (vizavi de Super 2000), în intervalul orar 08:00 – 16:00. Mulțumesc personalului din cadrul Direcției de Protecție Socială și Compartimentului Gestionare Situații de Urgență, care se implică zilnic în această acțiune”, a precizat primarul Marcel Romanescu.

La nivelul municipiului Târgu Jiu sunt 76 de cișmele în spațiul public, la care se adaugă cele situate în piețe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here