Copiii și adulții, afectați de pandemie. Psiholog: Persistă teamă de necunoscut, izolarea și anxietatea

1428

Pandemia de COVID-19 și implicit restricțiile impuse pentru combaterea acesteia au agravat şi mai mult problemele de sănătate mintală ale copiilor, tinerilor și adulților, susțin specialiștii. Psihologul Mădălina Stanca, de la Cabinetul de Psihologie din cadrul Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, este de părere că situația generată de pandemia COVID-19 a creat reacții psihologice la nivelul întregii populații: „A determinat schimbări la nivelul comportamentului și a stilului de viață, persistând teama de necunoscut, neprevăzut, limitarea, izolarea, anxietatea, tristețea, deprimarea”.

Copiii, tot mai agitați și nervoși
În ceea ce privește copiii, psihologul a putut observa în această perioadă manifestări de tip anxios, precum scăderea pragului de toleranță la frustrare și stres, neliniște fără motiv, scăderea interesului pentru activități uzuale prin obișnuința creată de conectarea la laptop, telefon, tabletă în timpul orelor online, dar și după terminarea lor.
„Este știut faptul că micuții învață mult unii de la alții sau de la adulți (imitație), iar școala și grădinița au un rol important în inițierea socializării, crearea experienței de grup. Am întâlnit copii care nu se pot plia modelului de predare online și resimt nesiguranță, neîncredere în forțele proprii, sentimentul de anxietate de expunere generat de lipsa controlului propriei imagini în mediul online. Feedback-ul înțelegerii lecției este șubrezit și nu este întâmplător că au pierdut plăcerea de a învăța și că au descoperit elemente compensatorii sau tertipuri de a se sustrage de la participarea activă la ore. Mediile de informare i-au sedus cu stimuli rapizi și gata preparați, copiii devenind iubitori de «fast-food emoțional». Acest bombardament de stimuli acționează la nivel subconștient, copiii și tinerii ajungând să nu mai găsească plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice, generând nemulțumire, deprimare, lipsa bucuriei, dezvoltarea de obsesii, panică, fobii și alte tulburări anxioase”, a afirmat psihologul Mădălina Stanca.

Părinții acuză oboseală și irascibilitate
Nici adulții nu au fost ocoliți de probleme. Potrivit psihologului Stanca, la cabinet se prezintă și părinți care acuză oboseala continuă, stări anxioase, irascibilitate crescută, deprimare, sentimentul de a fi copleșiți, lipsa timpului. Copiii, în opinia psihologului, arhivează comportamentul părinților.
„Tocmai de aceea este important ca noi, părinții, să avem grijă nu numai la ce vorbim cu ai noștri copii, ci și la ceea ce vede copilul la noi. Și cum putem face aceasta? Prin propria igienizare psihică, prin autocunoaștere, autoreglare, autoînțelegere, ventilare emoțională. Trăim un trend al plasării propriilor neînțelegeri în perioada copilăriei noastre, însă ar trebui să inițiem o schimbare prin modul cum creăm copilăria copiilor noștri. Trebuie să construim bucurie în teatrul minții lor și nu insecuritate și neliniște, să le dezvoltăm capacitatea de a fi liberi, încrezători că pot depăși orice conflict, să îi învățăm să își acceseze emoția prin comunicare sinceră și asertivă în timp util. Ce pot face eu ca să fii fericit? Cum putem găsi o soluție la ceea ce ți se întâmplă?”, a mai spus psihologul Mădălina Stanca.
În opinia specialistului de la SJU Târgu-Jiu este necesar ca părinții să își reorganizeze stilul de viață. „Mereu am spus că ar fi minunat ca rolul de părinte să îl primim împreună cu un manual de instrucțiuni, însă neavându-l, cea mai sigură metodă autodidactă este atitudinea sinceră, afectuoasă și 100% prezentă (aici și acum), căci copiii detestă amânarea și superficialitatea!”, a concluzionat psihologul.

Consiliere psihologică
Părinții și copiii au posibilitatea să se programeze la consiliere psihologică la Policlinica situată pe strada Progresului (Spitalul 700-Ambulatoriu), în municipiul Târgu-Jiu. Programările (pe bază de bilet de trimitere) se fac la numărul de telefon 0762.009.490, de luni până vineri, sau online, pe site-ul unității medicale.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here