Copii români angajaţi la negru în Marea Britanie

558

MINORI PE PLANTATIERestricţiile impuse pe piaţa muncii din Marea Britanie favorizează exploatarea imigranţilor, prezentând cazul unor copii români angajaţi la negru şi care lucrează în condiţii grele. Şapte copii români, cu vârste cuprinse între nouă şi 16 ani, lucrau în condiţii grele, în cadrul unui grup de 50 de români, la o fermă din comitatul britanic Worcestershire.

 

 

Toţi românii lucrau la negru, iar doi dintre copii nici măcar nu erau însoţiţi de părinţi. „Cum se poate ca exploatarea copiilor, despre care credeam că este un fenomen specific ţărilor în curs de dezvoltare, să se întâmple în Marea Britanie? Seminţele acestei probleme au fost plantate acum câţiva ani. Când România şi Bulgaria au aderat la UE în ianuarie 2007, cetăţenii acestor ţări au avut restricţii la angajarea în Marea Britanie. Pentru a se evita repetarea influxului de muncitori străini, după venirea polonezilor în 2004, bulgarilor şi românilor li s-au impus restricţii în Marea Britanie”, explică ziarul The Guardian. „Însă, majoritatea imigranţilor români au încercat să lucreze în afara sistemului, găsind de lucru prin intermediul reţelelor ilegale, fiind plătiţi mai puţin, având mai puţine drepturi şi locuind în condiţii precare”, notează publicaţia britanică. Autorităţile britanice recunosc că românii sunt o categorie vulnerabilă. „Suntem conştienţi că romii de origine română au suferit adesea persecuţii în ţara lor şi nu prea doresc să ia legătura cu noi. Mulţi nu prea au de ales, pentru că dacă nu acceptă condiţiile oferite riscă să fie şomeri”, explică Autoritatea britanică pentru angajări.

Selecţie Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here