Condamnat după ce a furat banii dintr-un magazin din Bâlteni

1104

Un gorjean s-a ales cu o condamnare la închisoare cu suspendare după ce în decembrie anul trecut s-a gândit că își poate rezolva problemele financiare dacă fură banii dintr-un magazin aflat la vreo 200 de metri de casa sa. Ionuț Marian Stancu și-a gândit un plan bazat pe „fentarea” camerelor de supraveghere, ceea ce, evident, nu i-a ieșit. S-a îmbrăcat într-o pelerină, a mers prin șanțuri ca să nu fie înregistrat pe imaginile video, dar, când a ajuns în magazin, prin forțarea unui geam, tot nu a scăpat de camere, așa că anchetatorii au avut suficiente probe ca să îl ridice repede de acasă și să îl pună sub acuzare.
Acum, individul și-a aflat și pedeapsa, instanța ținând cont că nu mai are probleme în cazier. „Stabilește pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului S.I.M., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, (…) (faptă din data de 08/09.12.2022, persoană vătămată B G C). În baza art. 83 Cod penal amână aplicarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului S.I.M., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani prevăzut de art. 84 alin. 1 Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…) Instanţa constată că inculpatul S.I.M. a fost reţinut, pentru o durată de 24 ore, începând de la data de 12.12.2022, orele 18:00, până la data de 13.12.2022, orele 18:00, (…) Admite acţiunea civilă promovată de persoana vătămată constituită parte civilă B.G.C. şi obligă inculpatul S.I.M., să plătească persoanei vătămate constituită parte civilă B.G.C., suma de 15.000 de lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând suma sustrasă de inculpat”, au decis magistrații, care l-au obligat pe inculpat să achite și statului cheltuieli judiciare în cuantum de 650 de lei. Sentința nu este definitivă deocamdată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here