Comunicat de presă Poliţia Locală Târgu Jiu

483

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitor la faptul că poliția locală nu își mai poate exercita atribuțiile în vederea aplicării sancțiunilor contravenționale conducătorilor auto, neavând dreptul să solicite anumite documente, Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu face următoarele precizări:
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca poliția locală să nu mai aplice sancțiuni conducătorilor auto pe necomunicarea în scris a datelor persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus, doar în baza Codului Rutier, nefăcând referire la abaterile constatate în trafic, pentru oprire, staționare, parcare și acces interzis.
Așadar, necomunicarea în scris a datelor va fi în continuare sancționată, însă în conformitate cu dispozițiile art. 2, pct. 31 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Astfel, Decizia nr. 11/19.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dispune: “doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are compentența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate”, nefiind precizate aspecte referitoare la contravențiile săvârșite în trafic, care sunt în competența poliției locale.
În concluzie, așa cum se motivează prin însăși Decizia nr. 11/2017 a ÎCCJ “este, însă, evidentă intenția legiuitorului de a da și în competența poliției locale atribuția de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis”, conform art. 7, lit. h) din Legea nr. 155/20210 a poliției locale, precum și de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor auto, conform art. 7 lit. a), ultima teză din aceeași lege, ori de a legitima și stabili identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale, conform art. 20 din alin. (1) lit. g) din lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here