Componenţa Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a fost modificată

689

Consilierii judeţeni au votat marţi, 27 august 2013, modificarea componenţei Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj spune că este vorba despre o modificare legislativă, fapt ce impunea luarea măsurii prevăzute în hotărârea CJ.

Ca urmare a modificării şi completării Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prin Ordonanţa de urgenţă nr.84/2010, Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Gorj, constituită prin Hotărârea Consiliului Judeţean Gorj din 24.11.200, a fost reorganizată sub denumirea de comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj. Această comisie este organ de specialitate al CJ Gorj, cu activitate decizională în materia încadrării persoanelor adulte în grad şi tip de handicap, având următoarea componenţă: preşedinte – un medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă, medicină internă, medicină de familie, sau medic de medicină generală, absolvent de cursuri de management în domeniul socio-medical; un medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă, medicină de familie sau un medic de medicină generală, propus de Direcţia de Sănătate Publică; un reprezentant desemnat de organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în beneficiul persoanelor cu handicap; un psiholog; un asistent social.

Modificări la cererea conducerii Comisiei
Carmen Mocioi, preşedintele Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj a propus efectuarea unor modificări. Astfel, psihologul Eleonora Stanciu a fost înlocuită cu Lelia Oproiu. De asemenea, ca reprezentant al ONG-urilor, a intrat în componenţa Comisiei Florentina Isac – membru al Asociaţiei Persoanelor cu Handicap din Oltenia. „Este o modificare legislativă şi era necesar să avem psiholog, reprezentantul ONG-urilor şi am şi realizat-o”, a precizat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here