Severinenii ar putea rămâne în această iarnă fără căldură. Totul din cauza restanţelor mari pe care RAAN Severin le-a acumulat către Complexul Energetic Oltenia. Livrările de cărbune spre RAAN au fost oprite de o lună de zile, iar dacă firma de lichidare care se ocupă de Regie nu vine să încheie o tranzacţie la vârful CEO, livrările nu vor fi reluate în aşa fel încât unitatea să se încadreze în programul de iarnă, iar severinenii să aibă căldură de la începutul sezonului rece.
Laurenţiu Ciurel, managerul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a explicat ieri ziariştilor că se află într-o poziţie ingrată care va avea efect neplăcut pentru locuitorii oraşului Drobeta Turnu Severin, dar şi pentru minerii de la Husnicioara, victime colaterale ale datoriilor existente între RAAN şi CEO. Ciurel a explicat astfel că CEO nu mai furnizează cărbune pentru RAAN de mai mult de o lună, din cauza restanţelor, iar municipiul Drobeta Turnu Severin ar putea avea probleme în această iarnă în ceea ce priveşte asigurarea agentului termic. Acesta a explicat însă că, în ultimul timp, urmare a unor informaţii furnizate de fostul director de la Halânga, Octavian Graure, CEO a reuşit să recupereze o parte din datoriile RAAN către entitate, prin stopaj la sursă. Mai precis, Graure îl anunţa pe Ciurel când urmau să intre banii în conturile RAAN, iar CEO îi recupera înainte ca sumele să ajungă la aceştia. Ciurel a atenţionat însă că sumele au fost mici, motiv pentru care furnizarea cu cărbune a fost stopată.
Ciurel speră să ajungă la o înţelegere cu lichidatorul RAAN
“Dacă nu intrăm în livrări în această săptămână, RAAN-ul rămâne fără agent termic în această iarnă, nu mai pot să-şi facă depozitele pentru această iarnă. Dacă cei de la casa de insolvenţă nu vin să facem o tranzacţie până cel târziu miercuri şi să dau drumul la livrări, va fi mare problemă pentru Drobeta Turnu Severin să mai poată fi încălzită în iarna asta. Sperăm că firma care se ocupă de insolvenţă acum să înţeleagă şi să vină să găsim o soluţie. Ei ne-au trimis o hârtie foarte dură, zic că sunt consumatori captivi şi că nu avem voie să tăiem cărbunele pe perioada insolvenţei. Nu e adevărat. Avem o lună de când nu dăm cărbune la RAAN, până nu facem tranzacţia nu le dăm cărbune. Severinul la ora asta mai are câteva mii de tone de cărbune în depozit, le asigură o funcţionare de maxim până vineri, o funcţionare de subzistenţă. Semnalul este că vin să semnăm”, a spus Laurenţiu Ciurel.
Dacă livrările vor fi întârziate, se vor închide nişte instalaţii a căror repornire durează mult timp, iar RAAN nu se va mai încadra în programul de iarnă.
A.Stoica