Clujean rănit într-un accident la Bengeşti-Ciocadia

490

Un bărbat de 46 de ani, din Cluj-Napoca, a fost rănit într-un accident produs miercuri, pe DN 67, în comuna Bengeşti-Ciocadia.

Cercetările efectuate de poliţişti au dus la stabilirea faptului că accidentul s-a produs după ce bărbatul a intrat cu viteză prea mare într-o curbă şi a pierdut controlul direcţiei de deplasare. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67, localitatea Bengeşti-Ciocadia, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe partea stângă a sensului său de mers”, a spus Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului conducătorul auto a suferit leziuni şi a fost transportat la Spitalul orăşenesc Târgu Cărbuneşti pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here