CJ Gorj a dat startul la Luna Curăţeniei în judeţ

407

În scopul asigurării unui climat de ordine şi curăţenie la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale de pe raza județului Gorj, la începutul lunii martie, a fost demarată acțiunea Luna curățeniei, prin organizarea activităților specifice de gospodărire și înfrumusețare a localităților.

În acest sens, în baza atribuțiilor ce îi revin dar și a colaborării cu autoritățile locale,  Consiliul Județean Gorj a identificat o serie de activităţi ce vizează buna gospodărire a localităţilor, fiind transmise informări cu principalele  acţiuni şi măsuri ce trebuie să stea în atenţia consiliilor locale. „Ca urmare a verificărilor efectuate pe reţeaua de drumuri publice judeţene şi comunale din judeţul Gorj  (cu o lungime de 1848 km, din care 837 km drumuri judeţene, iar 1018 km drumuri comunale) au fost  constatate următoarele aspecte: şanţurile colectoare de scurgere a apelor pluviale, cât şi zonele podeţelor de acces spre locuinţele cetăţenilor sunt în mare parte colmatate, favorizând astfel producerea inundaţiilor, inclusiv spre terenurile adiacente; o parte din locuitorii localităţilor depozitează cantităţi mari de gunoaie în zona podurilor şi a podeţelor, obturând astfel scurgerea apelor pluviale; izolat pe acostamente, şanţuri colectoare şi zone de siguranţă sunt depozitate agregate minerale, lemne, utilaje agricole, etc., care constituie un real pericol pentru participanţii la traficul rutier; în zona drumurilor publice judeţene se execută lucrări precum: alimentări cu apă, gaze naturale, canalizări, etc., cu încălcarea prevederilor legale sau a acordurilor prealabile eliberate de Consiliul Judeţean Gorj, lucrări care pot favoriza producerea unor alunecări de teren în zonele respective”, se arată într-un comunicat transmis de conducerea CJ Gorj.
Referitor la  îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, consiliile locale şi primarii vor adopta şi vor dispune măsurile ce se impun pentru participarea cetăţenilor, a instituţiilor publice şi agenţilor economici, cu sau fără personalitate juridică, la realizarea acţiunilor de realizare şi păstrare a curăţeniei în interiorul localităţilor şi în afara acestora, la efectuarea la timp a activităţilor gospodăreşti. „Pentru evitarea fenomenului de inundaţii, stagnarea apelor(băltire), care au drept consecinţe distrugerea terenurilor agricole pe care au fost realizate însămânţări în toamna anului 2014 şi urmează să fie realizate şi în primăvara acestui an, precum şi evitarea distrugerii drumurilor publice, prioritatea autorităţilor administraţiei publice locale, a instituţiilor publice, a agenţilor economici şi a cetăţenilor trebuie să fie instaurarea unui climat de ordine şi curăţenie, pentru buna gospodărire a localităţilor”, se arată în informarea transmisă de reprezentanţii CJ Gorj. Consiliul Judeţean Gorj, va acorda asistenţă tehnică, sprijin şi îndrumare autorităţilor administraţiei publice locale, iar prin reprezentanţii săi va monitoriza săptămânal măsurile întreprinse de autorităţilor locale.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here