Cercetaţi pentru furt de cărbune

366

Trei gorjeni, unul din comuna Fărcăşeşti, iar ceilalţi doi din Urdari, sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, după ce au fost prinşi transportând cărbune fără documente de provenienţă.

Marţi, poliţiştii din cadrul Politiei oraşului Rovinari au identificat un bărbat de 31 de ani, din comuna Fărcăşeşti, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.E.79, localitatea Peşteana Jiu, transportând bulgări de cărbune lignit, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Autoutilitara a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Tot marţi, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Urdari au identificat doi tineri în vârstă de 18, respectiv 25 de ani, ambii din comuna Urdari, în timp ce transportau în două atelaje aproximativ 1.200 kg bulgări de cărbune lignit. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi tineri au sustras cărbunele de pe o bandă transportoare, din cadrul unei unităţi miniere din localitatea Peşteana. Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. De asemenea, întreaga cantitate de cărbune a fost indisponibilizată şi predată unităţii miniere prejudiciate.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here