Cercetaţi penal pentru infracţiuni în trafic

351

În perioada 30 aprilie – 3 mai, poliţiştii gorjeni au întocmit mai multe dosare pe numele unor conducători auto care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

În cursul zilei de 30 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 27 de ani, din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara, care conducea pe strada Ciocârlău, din localitate, o autoutilitară radiată din circulaţie de autorităţile belgiene din data de 05 martie. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice. Tot în cursul zilei de 30 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat un bărbat de 47 de ani, din comuna Borăscu, în timp ce conducea un tractor pe D.J. 673, în oraşul Turceni, fără a deţine permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere corespunzător pentru categoria din care face parte. Alte două dosare penale au fost întocmite în cursul zilei de 1 mai, unul pe numele unui tânăr de 25 de ani, din Bucureşti, depistat de poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci în timp ce conducea un autoturism pe D.N 67, localitatea Bengeşti-Ciocadia având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, iar celălalt pe numele unui târgujian în vârstă de 38 de ani, prins de poliţiştii rutieri conducând un autoturism pe strada Calea Bucureşti, din municipiu, având o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul de 25 de ani este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, iar târgujianul pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului. Cu dosar penal s-a mai ales şi un bărbat de 47 de ani, din Timiş, depistat sâmbătă de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti Jiu în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 66 localitatea Bumbeşti -Jiu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Un alt dosar penal, de această dată pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice, a fost întocmit în cursul zilei de 3 mai, pe numele unui tânăr de 29 de ani, din Târgu-Jiu, prins de poliţiştii din Bumbeşti-Jiu în timp ce conducea pe D.N. 66 un autoturism ale cărui plăcuţe de înmatriculare fuseseră reţinute pentru lipsa RCA de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Petroşani.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here