CEO cumpără gaze tehnice pentru termocentrala din Rovinari

1765

Complexul Energetic Oltenia organizează o achiziție directă cu etapă de negociere pentru a cumpăra gaze tehnice pentru Termocentrala Rovinari. Valoarea totală estimată a achiziției este de 37.688 de lei, fără TVA. Gazele tehnice pe care termocentrala le utilizează sunt dioxid de carbon, azot tehnic și argon tehnic.
„Produsele solicitate vor fi utilizate astfel: dioxid de carbon necesar pentru împiedicarea declanșării și propagării incendiilor pe circuitul de răcire cu hidrogen al generatoarelor electrice, echipate cu rampe a câte 24 de tuburi, azot tehnic necesar la suflarea circuitelor stației de hidrogen și argon tehnic folosit la operațiile de sudare. Achiziția produselor conduce la asigurarea menținerii în stare bună de funcționare a instalațiilor energetice din Sucursala Electrocentrale Rovinari”, potrivit caietului de sarcini. Achiziția de gaze tehnice este necesară pentru realizarea lucrărilor de reparații programate și accidentale de la Sucursala Electrocentrale Rovinari.
Contractul se va încheia pe o perioadă de un an. Ofertele urmează să fie transmise până la data de 18 decembrie, ora 10.00.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here