Cel puţin 45 de morţi, în urma cutremurului din insula indoneziană Java

381
cutremurCăutările continuau ieri dimineaţă, în încercarea de a găsi dispăruţi, a doua zi după seismul de magnitudine 7, care a ucis cel puţin 45 de persoane în vestul insulei indoneziene Java, au anunţat autorităţile.

„Cel puţin 45 de persoane au fost ucise până în prezent. Continuăm să căutăm eventuali supravieţuitori care ar fi blocaţi sub clădirile care s-au prăbuşit”, a declarat un purtător de cuvânt al Agenţiei indoneziene de gestiune a catastrofelor, Maman Susanto.
Căutările se concentrează în apropierea micului oraş Cianjur, unde mişcarea telurică a provocat o alunecare de teren care a îngropat mai multe locuinţe. Aproximativ 30 de persoane ar fi date dispărute aici, potrivit serviciilor de urgenţă.
Autorităţile evaluează la 18.000 numărul clădirilor şi caselor mai mult sau mai puţin avariate în vestul insulei Java de cutremurul survenit miercuri la ora locală 14.55 (10.55, ora României). Epicentrul a fost localizat în Oceanul Indian, în apropierea coastelor şi la aproximativ 200 de kilometri sud de Jakarta.
Indonezia se situează într-o zonă numită „Cercul de Foc” al Pacificului, unde întâlnirea mai multor plăci tectonice provoacă puternice activităţi vulcanice şi seismice.
În 2006, un seism submarin de magnitudine 7,7 a provocat, pe coastele meridionale ale insulei Java, un tsunami ce a dus la moartea a 596 de persoane.
În 2004, un cutremur în largul insulei indoneziene Sumatra a declanşat un tsunami devastator care a ucis peste 200.000 de persoane în mai multe ţări din Asia, dintre care 168.000 în Indonezia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here