Cea mai grea iarnă din ultimele decenii, în întreaga lume

255

iarna-greaE iarnă grea în întreaga lume. Chinezii s-au confruntat cu temperaturi de -46 de grade Celsius, cea mai scăzută temperatură din ultimele decenii.

În Europa, valul de frig a provocat moartea a cel puţin 300 de persoane.

 

iarna grea 2Cele mai multe victime au fost înregistrate foarte aproape de noi, în Ucraina, unde gerul a făcut până în prezent peste 130 de victime, iar alte 2.000 de persoane au avut nevoie de spitalizare. Temperaturile au ajuns aproape de minus 40 de grade Celsius. Persoanele fără adăpost sunt cele mai afectate de vremea din ţară.

În Serbia, peste 70.000 de oameni au rămas izolaţi din cauza ninsorilor abundente. Autorităţile fac tot ce pot pentru a deszăpezi drumurile.

iarna grea 3Italienii se confruntă cu cea mai grea iarnă din ultimii aproape 30 de ani. Circulaţia din Roma a fost paralizată din cauze vremii. Ca urmare, armata a fost mobilizată pentru a remedia situaţia. Haosul a cuprins şi transporturile feroviare: un tren plecat din Roma a parcurs, în 16 ore, doar… 35 de kilometri, după care pasagerii au fost preluaţi de militari şi puşi la adăpost.

În Rusia, peste 12.000 de oameni nu au căldură în locuinţe. Pe lângă temperaturile scăzute, ruşii trebuie să facă faţă şi poleiului de pe străzi. Iar cei care se încumetă să se urce la volan trebuie să fie pregătiţi pentru manevre demne de filmele de acţiune.

În Marea Britanie, o treime din zboruri au fost anulate pe aeroportul din Heathrow, din cauza căderilor masive de zăpadă. Serviciile de urgenţă sunt în alertă, iar şoferii sunt atenţionaţi să circule cu atenţie. Nu toţi britanicii s-au lăsat însă intimidaţi de vreme.

În nordul Chinei au fost înregistrate cele mai scăzute temperaturi din ultimele decenii, mercurul termometrelor a coborât până la minus 46 de grade Celsius.

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here