(Ca)valul crizei

217

bunila 003Premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu nu pot să fie (f)actori separaţi în perimetrul de criză în care se zbate naţiunea. Cei doi nici nu au cum să se înţeleagă pentru că preşedintele comandă şi premierul execută.

Convins că preşedintele le ştie pe toate foarte bine, premierul nu se mai osteneşte să facă efortul de a descoperi soluţii de criză. Pentru că soluţiile unui guvern ar trebui să poarte girul unor specialişti pe care actualul Guvern al României se pare că nu-i are.

Nici nu este de mirare, pentru că funcţionarii formaţi la şcoala economiei centralizate de tip comunist şi îmbătrâniţi în schemele guvernamentale în ultimii 20 de ani nu s-au preocupat decât de creşterea propriilor lefuri, pregătindu-se pentru o eventuală pensie de lux.

Politica lor a fost una singulară în contextul evoluţiei economiilor post-comuniste din Europa Centrală şi de est.

Ei şi-au consumat timpul de serviciu pe trafic de influenţă şi fals specializat în laude pentru numeroşii şefi politici aduşi la putere de votul popular.

De aceea, aceşti oameni nu pot fi acuzaţi de starea de sărăcie instalată definitiv în România pentru că scuza lor este plauzibilă: au acţionat la comandă politică.

Cu asemenea instrumente casate, dirijorul care în situaţia noastră este premierul, nu poate pune în scenă nicio partitură. De aceea (des)cântecul prezidenţial din care nu lipsesc acuzele la adresa opoziţiei, a partidului care l-a făcut preşedinte, a poporului care a crezut cu adevărat că Băsescu luptă pentru el (la propriu, nu la figurat) tinde să convingă mulţimile, care în sărăcia lor se obişnuiesc să defileze şi în fundul gol.

La noi toate sunt spectaculoase şi toxice în acelaşi timp, pentru că poporul nu are nici cultură economică, nici cultură politică şi de multe ori nici respect de sine întrucât printre oamenii întregi la cap circulă o mulţime de alienaţi dependenţi de bani, de afacerile la negru, sau pur şi simplu alienaţi cu acte în regulă, ori neglijaţi din prea multă nebăgare de seamă a sănătăţii psihice.

O naţiune care acceptă să fie ciuruită trebuie să ştie că este în pericol de scufundare din cauza numeroaselor găuri pe care le acceptă fără să crâcnească.

La aceleaşi găuri se poate interpreta şi imnul impozitărilor de salvare a bugetului, dar şi partitura renunţării la demnitate de dragul unei puteri care nu mai vrea să plece nici în 2012, nici în 2014, dar care poate avea soarta găştii lui Ceauşescu.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here