Cavalerii teutoni români ?!

374

foto predo 2Ce au Cavalerii teutoni cu politica românească, vă veţi întreba. Şi mai ales cu aceea actuală. Uite că au. Şi nu de azi, de ieri… Prima încercare, reuşită, dură precum le era felul celebrilor Cavaleri teutoni, s-a petrecut tot în sânul social-democraţiei. Dar nu la vârf, ci într-o organizaţie, altfel oarecare, cum este cea numită PSD Peştişani.

Mai bine să ne lămurim niţel cam cum e cu năbădăioşii de Cavaleri teutoni, de li s-a dus buhul că ar fi fost duri. În istorie şi literatură, popular, li se zice Cavalerii teutoni. Numai că numele oficial fusese Ordo domus Mariae Theotonicorum Ierosolimitanorum, fondat de doi comercianţi peregrini, la Ierusalim. Cam asta a fost cândva, cu văleaturi în urmă şi se făcuseră temuţi prin duritatea lor, cum spuneam. Prin anul de graţie 2004, mai precis pe 19 februarie, amicul Jean Brâncuşi vroia să intre în audienţă la Nicolae Mischie, încă preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Nu-l lăsa şi pace şefa de cabinet, dar eu, regretatul Sile Blendea, Victor Crăciun şi Nicolae Dragoş l-am luat cu noi. Vrerea sa ar fi fost să-l pună candidat din partea PSD la alegerile locale din iunie, pe care Nicolae Mischie nu le-a mai prins pe vechiul, lui scaun, la Primăria Peştişani. S-a lăsat greu Conu’ Mischie, cum că „Ăla ar fi făcut fraude pe la PECO Târgu Jiu, pe vremea încălcării embargoului cu fosta Jugoslavie şi nu-l vreau”. Apoi, odată cu lichidele îngurgitate, Conu’ Mischie a devenit mai cooperant: „Da. Cu o condiţie, dacă nu candidează profesorul Ionel Pavel. Că el este preşedintele PSD Peştişani”. Bunul şi blajinul prof. Ion Pavel, şi acum director adjunct la Colegiul Industrial „C. Brâncuşi” Peştişani, a cedat rugăminţilor lui Jean Brâncuşi. Ion Poenaru, zis POE, pentru că despre domnia sa este vorba în lungile propoziţii cu nea Lae Mischie, a izbutit să se aleagă doar viceprimar. Fiind bătut măr de încă actualul primar liberal, Florin Pavel, ajutat în al doilea tur de şeful PDL Peştişani de atunci, Nicolae Nicolcioiu. Mă rog, nici ca viceprimar n-a făcut purici Ion Poenaru, dar s-a ales cu funcţia de vicepreşedinte al PSD Peştişani şi, mai apoi, făcându-se frate cu dracu până a trecut puntea, chiar preşedinte-director general al Obştei Peştişani. O minunată vacă de muls. Unde-i trec prin pix zeci de miliarde, face câte cinci păstrăvării odată, ia comisioane şi se premiază de câte ori doreşte. Vine vreme, trece vreme şi Ion Poenaru – POE se vede, bineînţeles, şi preşedintele PSD Peştişani. Se răzbună pe vreo 8 (opt) profesori, vinovaţi că nu-i cântau în strune, şi-i dă afară din PSD. Credeţi că s-a oprit ? Aş ! Următorul pe listă a fost fostul lui binefăcător prof. Ionel Pavel, acela care se dăduse la o parte ca să candideze el la Primăria pierdută pe veci. Dar şi Ionel Pavel, profesorul, recunoaşte, are partea lui de vină ! Aşa se-ntâmplă, vorba ceia, cum se spune: „Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti!” Şi, uite-aşa, dictatorul Ion Poenaru POE a convocat o şedinţă a PSD, chiar la el la Obşte, unde nu mişcă nimeni în front, taman pentru excluderea din partid a prof. Ionel Pavel. Om fără alte sancţiuni pe linie de partid şi vicepreşedinte la acel moment. Imediat, l-au dat afară şi din funcţia de Consilier Local. Tot pe Pavel. Prin retragerea susţinerii PSD. Cavalerii teutoni români există, totuşi. Sper să-mi daţi dreptate. Oricum, orice asemănare cu păţania lui Mircea Geoană nu-i deloc întâmplătoare.

Ion Predoşanu

P.S. Era cât pe-aici să uit. Profesorul Ionel Pavel trăieşte. Şi fără Ion Poenaru, zis POE. Numai că a trecut la PDL. Tot în Peştişani ! (I.Predo)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here