Cârciumaru va semna autodenunţul la DNA

307

Membri Biroului Permanent Naţional al PSD au semnat luni autodenunţul către DNA în care aceştia recunosc că a îndemnat oamenii să vină la vot la referendum. La fel vor proceda, potrivit lui Victor Ponta, şi membrii Comitetului Executiv Naţional(CExN) din cadrul PSD, organism din care face parte şi şeful PSD Gorj, Florin Cârciumaru.

Primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, totodată şef al PSD Gorj ar putea fi anchetat de către DNA dacă autodenunţul ce va fi semnat de el, ca membru al CExN, va fi luat în considerare de acest organism. De altfel, preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost primul care a dat un exemplu în acest sens, alături de el toţi membri BPN ai PSD semnând autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum. Ponta a anunţat luni că vor proceda similar şi membri CExN ai partidului. “Am semnat azi(n.r. luni) împreună cu toţi membri BPN – şi vă vom pune la dispoziţie textul – autodenunţuri către DNA, către domnul Daniel Morar. Le-am semnat, le transmitem pe toate. În mod sigur şi ceilalţi membri ai CExN, în măsura în care, ca şi noi, au îndemnat oamenii să vină la vot şi să voteze «Da» pentru demiterea lui Traian Băsescu se vor autodenunţa şi ei pentru că altfel – şi dacă nu se autodenunţă – îi pune sub învinuire domnul Morar”, a spus Ponta.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here