Campionatul Naţional de Rallycross, inclus în manifestarea Sărbătorii Narciselor

798

Primăria Municipiului Târgu-Jiu va organiza în acest weekend manifestarea Sărbătoarea Narciselor. În urma unui parteneriat încheiat cu Asociaţia Raideri, va fi organizat şi Campionatul Naţional de Rallycross.

Duminică, 8 mai, în Poiana Narciselor din Preajba, autorităţile locale au pregătit un program special pentru târgujienii amatori de distracţie. “Am încheiat un parteneriat cu Asociaţia Raideri care au reuşit să aducă la Târgu-Jiu o etapă naţională de rallycross. În ziua de 8 mai, la ora 09.00 va fi un Tedeum la Biserica din Preajba, urmat de concursuri sportive de ciclism, cross şi fotbal. De la ora 11.00 este programată a doua ediţie a Competiţiei Narciselor – concurs de biciclete, urmat de finala Campionatului Naţional de Rallycross. De la ora 13.00 Fanfara Armonia va oferi muzică de promenadă, iar primarul Florin Cârciumaru va rosti cuvântul de bun venit. Apoi, se va trece la înmânarea diplomelor şi premiilor participanţilor la concursurile organizate, de la ora 14.15, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu va oferi un program de muzică şi dansuri populare”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu.

30 de sportivi de rallycross, la Târgu-Jiu
În cadrul ediţiei din acest an a Sărbătorii Narciselor, Asociaţia Raideri va organiza în zilele de 7 şi 8 mai Cupa Narciselor la Rallycross. Acţiunea punctează prima etapă din Campionatul Naţional de Rallycross, fiind aşteptată o prezenţă de 30 de sportivi din ţară. “La acest eveniment sunt aşteptaţi un număr de 30 de sportivi licenţiaţi (juniori şi seniori) din România, care vor participa la 10 clase de specialitate rallycross / autocross (cu autoturisme şi maşini buggy). Faţă de anul trecut, am modificat şi pista. De 16 ani, la Târgu-Jiu, asociaţia noastră organizează etape de buggy. Practic, sâmbătă vor fi primele două manşe de concurs, iar duminică manşa a treia, finala şi premierea”, a declarat Raimonda Şerban – ACS Raideri.

poiana narciselorProgram special pentru autobuze
Şi mijloacele de transport ale societăţii care asigură deplasarea în municipiul Târgu-Jiu vor avea duminică un orar special către cartierul Preajba. “Ca în fiecare an, şi societatea de transport local face parte din modul de organizare a Sărbătorii Narciselor. Pentru data de 8 mai, avem un program special de circulaţie în aşa fel încât cetăţenii din municipiu să vină la această sărbătoare. Începând cu ora 10.30, frecvenţa de circulaţie a mijloacelor de transport este de 20 de minute până la ora 13.00. După această oră, frecvenţa este de 13 minute până la 22.00 când este ultima cursă cu plecare de la Preajba. Am amenajat ca în fiecare an şi un punct de vânzare cu bilete la Preajba”, a precizat Vasile Căilean, directorul societăţii Transloc SA.
Pentru Sărbătoarea Narciselor din acest an, Primăria Târgu-Jiu a alocat din bugetul local suma de 10.000 de lei.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.