Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Dumnezeu ne ocroteşte şi ne cheamă din înaltul cerului şi din adâncuri, ca să pătrundem tainele cerești, să înțelegem lucrarea mântuirii noastre, când lumea se va sfârși!

856

În Duminica a 18-a după Rusalii; Ap. 2 Corinteni 9, 6-11; Ev. Luca 5, 1-11 (Pescuirea minunată), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română este rânduită citirea din Sfânta Evanghelie a unei teme ce istoriseşte momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos cheamă la apostolat primii Săi ucenici, iar pescuirea minunată devine prilej binemeritat şi pilduitor de chemare sfântă pentru Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, ca să devină pescari de oameni. Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a început să predice încă din primele momente ale misiunii Sale pământeşti şi va propovădui fără încetare, timp de trei ani, până la Pătimirile Sale, pentru că este Cuvântul Lui Dumnezeu, Logosul, Cel care exprimă cugetele Tatălui, iar, pentru că a fost în totalitate un trimis al Tatălui Ceresc, pentru a binevesti Împărăţia Cerurilor, mulţi dintre noi suntem de-a dreptul uimiţi de învăţătura Lui şi de faptul că mulţimile Îl urmează şi Îl ascultă cu admiraţie şi cu multă nădejde.

,,Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi”!
Aşa se întâmplă şi în textul Pericopei Evanghelice, deoarece Domnul este pe malul lacului Ghenizaret, iar mulţimea se aduna în jurul Său ca să asculte Cuvântul Lui Dumnezeu! Acesta este momentul în care Iisus Hristos îi «pescuieşte» pe primii Săi patru ucenici, lucru care confirmă cu pregnanţă subtilitatea «pedagogiei» divine, care se derulează prin trei aspecte esenţiale: primul aspect este acela când Mântuitorul zăreşte pe malul lacului două bărci de pescari, al căror iscusit şi mai mare pescar este Simon, cel ce avea să fie Sf. Ap. Petru, ceea ce înseamnă că evidenţierea primului aspect are un caracter puternic simbolic, deoarece Domnul Se urcă în barca lui Simon şi îi cere să se depărteze puţin de mal pentru ca toţi oamenii veniţi ca să-L asculte, să-L poată vedea şi auzi, motiv pentru care Iisus Hristos aşezat în barcă începe să predice, barca fiind imaginea însăşi a Bisericii, pentru că pluteşte pe apele zbuciumate ale lumii decăzute, fără să se scufunde, şi pentru că poartă pe Hristos în Altarul său! Prin urmare, Biserica învaţă neamurile, omenirea, iar Domnul Hristos este mereu prezent în barca Bisericii Sale, fiind Cârmaciul ei, până la sfârşitul veacurilor! Această barcă nu va pieri niciodată, după cum profeţeşte Însuşi Domnul, pentru că nici ,,porţile iadului nu o vor înfrânge”, cu precizarea că şi cei patru viitori Apostoli sunt martori ai acestei scene, pentru că ei văd momentul şi aud cuvintele prin care Domnul le arată mai întâi de ce a venit în lume şi la ce misiune sunt şi ei chemaţi. Cel de-al doilea aspect menţionat în Pericopă este pescuirea minunată însăşi, pentru că în aceeaşi notă a «pedagogiei» divine vedem cu ochii minţii noastre cum ştie Domnul să se poarte cu oamenii din popor, cei care trudesc cu propriile braţe, care sunt la opusul protipendadei religioase, alcătuită din scribi şi farisei de toate felurile, pentru că dincolo de toţi aceştia, numai Dumnezeu ne ocroteşte şi ne cheamă din înaltul cerului şi din adâncuri, ca să pătrundem tainele cerești, să înțelegem lucrarea mântuirii noastre, când lumea se va sfârși! Cu tact şi cu multă înţelepciune, Domnul nu le ţine apostolilor un mare discurs teologic şi nu se arată nemijlocit ca fiind Mesia, ci îi pune pe aceştia să facă ceva concret, să împlinească un act simbolic ce ţine de meseria lor şi care vorbeşte inimii lor. De aceea, Domnul le spune să meargă în apă adâncă şi să arunce mrejele pentru pescuit, iar Simon ascultă îndemnul, deşi toată noaptea lucraseră fără să prindă vreun peşte! De fapt, aceasta e imaginea lui Simon, care ascultă de Hristos, Îl crede pe cuvânt, iar Simon Petru are o atitudine admirabilă, pentru că se umple de frica Lui Dumnezeu şi zice: «depărtează-Te de la Mine, că sunt om păcătos», lucru care ne-ar face să credem că el Îl respinge pe Dumnezeu, ceea ce nu este adevărat, pentru că Sf. Ap. Petru are revelaţia dumnezeirii, i se descoperă Însuşi Dumnezeu şi instantaneu are şi revelaţia sinelui. Poate că ne punem întrebarea, ce i-a determinat pe aceşti oameni să-şi părăseasca ocupația, familiile lor, şi să-L urmeze pe Domnul Iisus? Hotărârea lor de a-L urma pe Iisus este nepătrunsa şi nebiruita putere a dumnezeiescului har, este pilda vieţii Sale curate şi sfinte, virtutea smereniei Domnului! În istorie, mulţi au propovăduit învăţături înalte pe care ei nu le-au urmat, pe când Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit tot ceea ce a învăţat, iar, asemenea pescarilor din Evanghelie, pilda vieţii neprihănite a Mântuitorului stă ca o carte deschisă în faţa noastră, El fiind o lumină pentru noi, după nopţi lungi de pescuit în deşertul oarbei necredinţe! Pentru smerenia lui Simon şi a celorlalţi pescari, harul lui Dumnezeu a coborât peste ei şi au devenit pescari de oameni, apostoli ai neamurilor! De fapt, sunt multe elemente ecleziologice de subliniat, pentru că Simon nu este singur, ci are un frate, Andrei, care nu este amintit aici, precum şi cei doi asociaţi, pe fraţii Iacob şi Ioan, deci e vorba despre patru apostoli, de două ori doi fraţi, o suită apostolică pe care Domnul o va avea la inimă şi care va fi martora celor mai mari lucrări ale Sale! În final, peştele prins este atât de mult încât e nevoie de cele două bărci şi de eforturile celor patru pentru a-l aduce, deci Biserica nu este încredinţată unui singur om, ci unei comunităţi de oameni, cei doisprezece apostoli fiind oglindirea Dumnezeieştii Treimi (după cum spune Însuşi Domnul («doi sau trei adunaţi în numele Meu»), iar numai Sf. Ap. Petru a fost cel care a vorbit, pentru că Domnul i S-a adresat lui, ca mai marele pescarilor, dar întâmplarea îi priveşte pe toţi, pentru că toţi au auzit cuvântul Domnului, toţi iau parte la pescuirea minunată! Cel de-al treilea aspect la care ne putem referi şi care decurge din celelalte două priveşte concluzia lor logică, deoarece, după ce le-a arătat pentru ce a venit în lume, după ce le-a arătat natura Sa dumnezeiască, Domnul îi cheamă să-L urmeze, folosind o expresie suprinzătoare, singura care putea vorbi inimilor lor: ,,de acum veţi fi pescari de oameni”, veţi scoate din adâncurile lumii decăzute pe oamenii supuşi morţii pandemice sau de altă natură! Poate că aceasta este statura lui Simon-Petru şi a celorlalţi Apostoli, deoarece Iisus Hristos îi cheamă la pescuire, deci la propovăduire, iar ei ascultă chemarea Domnului! Apostolii nu au făcut, desigur, studii, dar au ceva mai preţios care înseamnă simplitatea inimii, deoarece ei Îl cred pe Dumnezeu pe cuvânt, au simţul concretului, al vieţii, adică bunul simţ, aşa cum au de obicei meşteşugarii şi ţăranii, pe când cei cu carte sunt adesea ademeniţi de abstracţiuni şi de speculaţii mai mult sau mai puţin filosofice! Dacă am cugeta mai profund la minunea săvârşită de către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Simon Petru şi cu alţi pescari care toată noaptea s-au trudit şi nimic nu au prins, vedem că la îndemnul Mântuitorului, Simon a aruncat mrejile mai adânc, în lacul Ghenizaretului, şi «au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejile» (Luca V, 6), ca o dovadă că Dumnezeu ne ocroteşte şi ne cheamă din înaltul cerului şi din adâncuri, ca să pătrundem tainele cerești, să înțelegem lucrarea mântuirii noastre, când lumea se va sfârși!

,,Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”!
Pescuirea minunată ne demonstrează, în subsidiar, cum fapta Mântuitorului a determinat o schimbare profundă în viaţa unor pescari, făcându-i să-şi părăsească meseria lor şi să devină slujitori ai Lui Dumnezeu, ai oamenilor şi ca Apostoli, ca propovăduitori ai credinţei şi ca slujitori ai Bisericii! Dorim să mai subliniem faptul că Simon Petru s-a smerit atunci când a văzut această minune săvârşită de către Domnul Iisus şi, fără a se mândri, îşi recunoaşte păcătoşenia şi slăbiciunile, când Îi zice lui Iisus, căzând la genunchii Lui: «Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos», dar Simon Petru şi-a dat seama, în faţa minunii săvârşite, Cine era Domnul în realitate şi ce I se cuvenea lui Iisus, de aceea, repetăm, el nu Îl alungă pe Hristos, ci se alungă pe sine! Trebuie să luăm seama la motivul «alungării», la scena în care Sfântul Apostol Petru Îl descoperă pe Însuşi Dumnezeu! De aceea, reacţia lui este chiar una pe care ar trebui să o aibă oricine dintre noi, dacă, la un moment dat, ar avea revelaţia dumnezeirii. În momentul acela, Petru conştientizează nimicnicia sa, micimea sa, netrebnicia sa, care se descoperă cu adevărat omului numai atunci când Îl neagă pe Dumnezeu şi ajunge faţă în faţă cu Dumnezeu! De altfel, Simon Petru însuşi mărturiseşte Lui Iisus exact acest lucru! Desigur, multe dintre minunile Mântuitorului Hristos înfricoşau, pentru că nu puteau fi înţelese îndeajuns, iar Sfântul Evanghelist Luca, cel care consemnează evenimentul, face acest comentariu: «Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră» (Luca 5,9). Este interesant de observat faptul că o minune asemănătoare este relatată de către Sf. Ev. Ioan, după Învierea lui Hristos, dar în cele două cazuri Petru joacă un rol central! Ca oameni făcuţi după chipul Lui Dumnezeu şi cu posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu Ziditorul nostru, noi suntem invitaţi să ne trăim profund viața, să nu ne lăsăm prinşi în mirajul şi aparenţele lucrurilor, ci să ne adâncim în sens pozitiv, în bine, în adevăr. Îndemnul lui Hristos către Petru era clar: dacă vrei să pescuieşti cu folos, trebuie să faci ascultare! Evident, ca oameni făcuţi după chipul lui Dumnezeu şi cu posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu Ziditorul nostru, noi suntem invitaţi să ne trăim profund viața, să nu ne lăsăm prinşi în mirajul şi aparenţele lucrurilor material şi băneşti, ci să ne adâncim în cugetare şi în smerenie! A avea roade sau folos este nevoie ca omul omul creat de Dumnezeu să fie activ şi lucrător, pentru că rodnicia şi succesul venite după o muncă stăruitoare şi făcută în lucrarea Domnului, cu binecuvântarea şi ajutorul cerului, au trăinicie şi aduc bucurie. În concluzie, putem afirma că minunea relatată în Pericopa Evanghelică a Duminicii a 18-a după Rusalii se adresează atât minţii, cât şi inimii noastre, deoarece Cuvântul dumnezeiesc al Sfintei Scripturi este mereu actual şi absolut folositor pentru înaintarea noastră pe calea mântuirii, pe marea acestei vieţi, atât de des agitată de «viforul» ispitelor, pentru ca noi să înţelegem şi mai bine de ce Cuvântul lui Dumnezeu întrupat era ascultat cu mare interes, când mulţimea Îl îmbulzea, motiv pentru care El a intrat în corabie și învăţa mulţimile din ea, făcând din corabie amvonul numit Biserică, din natură loc al întâlnirii Lui Dumnezeu cu oamenii, pentru că Dumnezeu ne ocroteşte şi ne cheamă din înaltul cerului şi din adâncuri, ca să pătrundem tainele cerești, ca să înțelegem lucrarea mântuirii noastre, când lumea se va sfârși!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here