Cacialmale

Cacialmaua este o formă de abordare a jocurilor de noroc cu faţetă secretă, cum este, de exemplu jocul de pocher. În ecuaţia exercitării puterii politice, partidele de guvernământ au scos de la rezerva de cadre numeroşi candidaţi pentru funcţiile de conducere ale diverselor întreprinderi şi instituţii, care se pretau la conducere şi management politic.

Această formă de abordare a puterii a determinat clientelismul politic şi a adus lângă culorile partidelor numeroşi oportunişti. Ei au fost folosiţi ca trimişi oficial pe cele mai înalte funcţii pentru a nimicii întreprinderile şi instituţiile care s-au pricopsit cu leadership-ul lor în acţiunea cunoscută sub numele generic de „bani pentru partid”. Din păcate nici un partid politic n-a pornit cu structura dinainte pregătită pentru exercitarea mandatului la putere, ci şi-a definitivat structura chiar în timpul acestui exerciţiu. Directorii puşi de fostele conduceri au fost socotiţi partizanii vechilor conducători şi au intrat cu purcel şi căţel în vizorul noilor şefi. Amalgamul puterii interne de partid a permis descoperiri de sinceritate ale celor care odată obişnuiţi să fie directori ar fi făcut orice să-şi conserve funcţia, numai că la nivelul întreprinderilor pe care le-au condus sau le mai conduc încă au existat şi există mereu oameni care îşi doresc să devină şefi. În politică lucrurile au o altă forţă decât în situaţiile normale. De aceea, este de mare însemnătate cunoaşterea amănuntelor, a punctelor slabe, a greşelilor pardonabile şi impardonabile ale conducătorilor în exerciţiu. Sunt interesante şi lanţurile de presiune şi putere, dar şi reţelele de trafic de influenţă, pentru a evita coliziunile în situaţia în care un nou venit la putere ar trebui să se ciocnească cu realitatea dură a acestor hăţişuri. În Gorj, numirile politice au funcţionat în minerit şi unităţile conexe, inclusiv firmele cu capital sindical prin care s-a rulat şi se rulează nu numai avantaje, ci şi iluzii. Angajaţii au o mare dragoste pentru şeful care vine, concomitent cu un mare dezgust pentru şeful care pleacă, pentru că schimbarea stăpânilor a fost şi rămâne bucuria nebunilor. Iată de ce trebuie să facem analize profunde atunci când puterea îşi schimbă pionii (aş fi spus spionii dacă nu m-aş fi temut că o meserie nobilă poate fi murdărită de mârlănia unor şefi total întâmplători). Dacă cercetăm informaţiile despre şefii puşi de echipa lui Manţog în funcţii ar trebui să-l înţelegem pe Ion Ruşeţ când vrea să-i schimbe pentru că aceştia sunt datori altcuiva, iar acel care i-a numit pe funcţii i-a răsplătit pentru serviciile făcute. Ion Ruşeţ s-ar putea trezi fără ajutor până la vară, atunci când va trebui să lupte într-o campanie electorală foarte dură, mai ales că guvernarea nu a adus beneficii nimănui. Ca să-i poată schimba, Ion Ruşeţ are nevoie de motivaţii, dar şi de sprijinul echipei politice pe care o conduce acum, unde un Constantin Severus Militaru trebuie să fie ca un general pentru cei aflaţi pe funcţii, numiţi acolo şi cu sprijinul lui. Este şi cazul directorului Elena Vintilescu, care nu avea nici în clini, nici în mânecă cu serviciile prestate de o firmă a sindicatelor prin care se rulează foşti angajaţi şi se fac servicii a căror calitate nu poate fi analizată. Ruşeţ trebuie să fie concis, pentru că dacă se laudă că face schimbări şi nu le fac alegătorii vor afla cât de hotărât sau nehotărât este el ca lider politic. De data aceasta Ruşeţ nu mai poate juca la cacialma.

Constantin Bunilă