Ca la noi, la nimeni – Teama de recesiune afectează creșterea pensiilor!

555

Motto: „Nu te uita înapoi. Nu poți trăi decât înainte. Există atât de multe lucruri în față încât nu are sens să ne gândim la ceea ce am fi putut face.” – Warren Buffet

Rata inflației este, deocamdată, în continuă creștere și a depășit nițel 15%. Ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a ferit să ofere vreo cifră procentuală așa cum și-ar fi dorit cei mai mulți pensionari. Unii ar fi vrut să fie majorate pensiile de la 1 noiembrie 2022, ceea ce este imposibil din cauza actualelor dificultăți financiare, cu deficit bugetar sporit aiurea mai ales în ultimele guvernări de dreapta, ale Guvernelor Orban și, îndeosebi, Câțu.
PENSIILE VOR CREȘTE CU CEL MULT 11%. Cea mai avizată voce, cea a prim-ministrului Nicolae Ciucă zice: „Procentul de majorare a pensiilor, anul viitor, nu ar trebui să depășească 11%”. Premierul mai spune că această majorare depinde, în mare măsură, și de posibilitățile bugetare.
„Vom face în așa fel să avem cât mai curând proiectul de buget pe anul viitor pe masa Guvernului. Este un proces diferit pentru că este prima dată când realizăm astfel în țara noastră bugetul și, în felul acesta, și bugetaraea pe programe și de aceea am temporizat un pic, am încetinit ritmul de realizare a proiectelor de buget pentru anul viitor. Fiecare dintre ministere lucrează să-și alinieze toate procesele interne, astfel încât să putem să realizăm această bugetare pe programe. În ceea ce privește procentul, am să continui să afirm că el trebuie să se încadreze în posibilitățile bugetare, dar undeva nu mai mult de 11%, pentru că orice procent dincolo de 11% impactează deficitul la bugetul de pensii”, a declarat premierul.
SE VA MAJORA PUNCTUL DE PENSIE? În spațiul public se vehiculează o majorare a punctului de pensie cu peste 150 de lei. Recalcularea pensiilor ar putea începe anul viitor, iar punctul de pensie ar putea fi crescut cu peste 150 de lei, a declarat președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu. „Dacă acest proces de evaluare se finalizează, procesul de recalculare trebuie făcut în baza unei noi legi a peniilor. Deci, legea trebuie întâi aprobată, publicată în Monitorul Oficial, după aceea va trebui să elaborăm și normele de aplicare a noii legi a pensiilor și după aceea avem baza legislativă, în baza căreia facem recalcularea. Ulterior se face și procesul de recalculare”, a spus Daniel Baciu. El a adăugat că punctul de pensie poate crește cu peste 150 de lei. „S-ar putea ca în 2023, punctul de pensie să crească de la 1.586 de lei la 1.745 de lei, dacă va fi de acord coaliția de guvernare”, a afirmat președintele Casei Naționale de Pensii. Acesta a precizat că totul depinde de bugetul pe 2023, care va fi aprobat de Parlament cel mai probabil în luna noimebrie, iar decizia se va lua în coaliția politică PSD-PNL-UDMR.
În România sunt 4.794.670 de pensionari, iar media lunară este de 1.733 de lei, conform datelor oferite de CNP pentru luna iulie 2022.
VINE RECESIUNEA, ÎN 2024? Există previziuni sumbre: România ar putea intra, de la anul, în recesiune. Pentru anul acesta, agenția Fitch estimează o creștere economică de peste 6%, printre cele mai mari din UE, în special din cauza avansului din prima jumătate a anului, când a crescut consumul. Românii au cumpărat mai mult și pentru că aveau economii acumulate în pandemie, dar și de teama să nu se scumpească mai târziu.
Anul viitor, însă, economia încetinește. Creșterea economică prevăzută este de sub 2% și e posibil chiar recesiune tehnică în prima parte a anului 2023. Adică, 6 luni de scădere economică. Agenția estimează că ne vom redresa în 2024!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here