Ca la noi, la nimeni – Summit CE pentru unitate!

870

Motto: „Nu există oameni mari și oameni mici, ci numai oameni care se străduiesc să-și facă datoria. ” – Alexandru Vlahuță

Liderii Uniunii Europene au fost primiți peste așteptări și au avut senzații neobișnuite la Sibiu. Mulți dintre ei nu se așteptau la o primire atât de caldă, specifică poporului român, de care au avut parte din partea localnicilor și a turiștilor veniți în număr atât de mare, în Piața Mare a orașului transilvan Sibiu, o urbe importantă a României.
De departe, principalul subiect al discuțiilor din cadrul reuniunii informale a Consiliului European de la Sibiu a fost viitorul Uniunii Europene, cu accent pe agenda strategică a Uniunii în perioada 2019-2024.S-au mai discutat și deci dezbătut subiecte precum unitatea la nivel european, agenda strategică, cum am mai amintit, dar și direcțiile de dezvoltare și progres ale Uniunii Europene. Cel puțin astfel s-a exprimat în fața jurnaliștilor Cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Care Cancelar a mai pledat pentru „unitate” la nivel european, la aniversarea „Declarației Schuman”, la trei decenii de la revoluțiile din Europa de Est și la 15 ani de la cea mai mare extindere a Uniunii Europene.
Treburile acestea s-au petrecut, joi, inclusiv semnarea Declarației de la Sibiu, una în zece puncte, asupra căreia vom mai reveni în zilele următoare.
Miercuri, din păcate, la o întâlnire cu un important președinte încă în funcție la Bruxelles, dar al cărui mandat va lua sfârșit imediat după alegerile europarlamentare din 23-26 mai 2019, la o observație critică a unui oaspete de vază nemulțumit de Guvernul României, Preș. Klaus Werner Iohannis nu s-a putut abține să nu spună că „suntem doi”. Cum ar veni, în loc să tacă președintele României și-a atacat Guvernul țării, al cărei președinte temporar este, a nu știm câta oară în fața străinilor!
Este limpede că lucrările reuniunii informale de la Sibiu au fost prezidate de președintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk. Care președinte al Consiliului European a ținut un discurs la Ateneul Român, în limba română, și a vorbit elogios despre celebrul portar român Helmut Duckadam, Eroul de la Sevilla, din finala Cupei Campionilor Europeni, la 6 mai 1986.
Ei bine, distinsul domn Donald Tusk, fost fotbalist în tinerețe și admirator al Barcelonei, l-a invitat la Sibiu pe celebrul Helmut Duckadam ca să-l cunoască și să-l felicite pentru isprava acestuia care a apărat patru lovituri de la 11 metri în același meci. Celebrul Duckadam i-a oferit cadou o pereche de mănuși personalizate, trei sticle de palincă în formă de minge, de mărimi diferite, produsă de el la Arad, un tricou alb cu culorile Stelei, actuala FCSB, inscripționat cu numărul 1 și numele TUSK, prilej cu care s-au întreținut prietenește preț de o jumătate de oră. Nici președintele Consiliului European nu s-a lăsat mai prejos, dăruindu-i lui Helmut Duckadam o sticlă de palincă din orașul său natal – Gdansk, o carte despre Uniunea Europeană cu autograful președintelui Consiliului European. Plus promisiunea că aceasta nu va fi singura dată când cei doi s-au întâlnit.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here