Ca la noi, la nimeni – Speranţe şi premoniţii

402

Vă închipuiţi că mă văd obligat să scriu cu mult mai devreme decât ora 21,00, când se vor cunoaşte primele rezultate provizorii ale votării din cadrul primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
Mă voi feri să trec în faţa domniilor voastre drept Mafalda. Fiind optimist din fire, ba chiar bolnav de optimism, nutresc speranţa că măcar unul dintre candidaţii care vor ajunge în turul al doilea – aşa cum l-au dat toate sondajele de opinie – este şi va fi primul ministru Victor Ponta, deputat de Gorj.
Şi dacă tot au lipsit aproape cu desăvârşire dezbaterile pe fond ale programelor de ţară ale domniilor lor – cei 14, plus Partidul DNA! -, aşa cum a anunţat, Victor Ponta se va bate şi va lupta în domeniul ideilor dar şi al faptelor gândite pentru România cu al doilea om ce va pătrunde în turul al doilea.   Şi ca să ne amuzăm niţel, la ieşirea de la urne, actualul înlocuitor de preşedinte al României, Traian Băsescu orgoliosul n-a scăpat ocazia să ne zică: „Niciunul nu seamănă cu mine.” Păi, e de bine cred eu.
Cine-ar fi vrut să avem parte de acelaşi om cinic, care-a creat Regimul Băsescu vreme de zece ani.
Şi acum, puţină istorie. Recentă.
Dacă primele alegeri postdecembriste au picat în Duminica Orbului, cele de ieri au avut loc, potrivit calendarului creştin ortodox, în Duminica Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. România devenind, în aceşti zece ani, din ce în ce mai plină de săraci. Chiar săraci de-adevăratelea şi nu doar săraci cu duhul, cum s-a arătat Traian Băsescu. Un cetăţean altfel deştept, dar nu inteligent şi fără dragoste de semenii săi. Pe care-ar fi trebuit, conform Constituţiei, să-i reprezinte. Să-i protejeze. Ori el a recunoscut că a protejat-o şi susţinut-o doar pe demoazela Elena Udrea!
Cu mult mai succint şi raţional, primul ministru Victor Ponta nu s-a lungit cu vorba,la ieşirea de la urne: „După zece ani de război şi distrugere ne apucăm să construim.”
Una peste alta, ca premier a izbutit să refacă salariile bugetarilor şi pensiile ce fuseseră ciuntite de Guvernul PreşBăsescu-Boc, să mai creeze şi niscaiva locuri de muncă, dându-ne speranţe de normalitate.
Sigur, succesul USL în dărâmarea guvernelor Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu n-a reuşit să-i mulţumească pe toţi aceia care-n vara lui 2012 votaseră la alegerile locale, apoi la referendum şi la finele aceluiaşi an la alegerile parlamentare cu alianţa PSD-PNL-PC.
Se dorea „dreptate până la capăt” şi n-a fost. Motive sunt multe, nu toate fireşti, dar şi destrămarea USL, prin dezertarea neaşteptată, decât de Băsescu, a  liderului liberal, de la acea vreme, – Crin Antonescu a cântărit şi ea. Noua Constituţie a fost blocată, unele legi la fel, iar de Traian Băsescu nu ne scapă decât sfârşitul celui de-al doilea mandat.
Totuşi, pe 22 decembrie, pleacă marinarul cu pluta, că Flotă nu mai avem. Sau cu Elena Udrea, că e bună (pentru el, nu pentru România, cum sună sloganul ei electoral!), cum se exprimă forumista Carmen.
ION PREDOŞANU

P.S. Eu, unul, nu vreau răul nimănui. Dar se pare că Dumnezeu nu bate cu parul. Din şef al opoziţiei, cum se visa, Traian Băsescu ar putea deveni clientul justiţiei. În dosare penale, dar şi într-unul de divorţ. Doamna Maria Băsescu îşi caută avocaţi (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here