Ca la noi, la nimeni – Se strânge laţul şi în cazul Videanu?!

424

Veştile poveştile cum că, încet-încet, se strânge laţul şi în jurul cuplului de taină – cuplu cel puţin în politică şi afaceri murdare – format de Elena Udrea şi de Traian Băsescu nu încetează să apară.
Chiar dacă momentan, datorită campaniei pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie şi a diversiunilor cu acţiunile „Partidului DNA în contra social-democraţilor -. Başca faptul că  Băsescu este miruit cu imunitatea dată cândva de Daniel Morar şi reîntărită de Curtea Constituţională a României.    Posibilele dosare ce vor fi scoase de la naftalină sunt aşa de numeroase încât e suficient să le amintim pe acela de la ALRO, moşiile Nana  – fiecare dintre ei, şi Băsescu şi proprietara dar şi Elena Udrea arendaş al moşiei primului latifundiar al ţării, ea însăşi aproprietară, plus implicările în frauduloase dosare cu retrocedări ilegale în domeniul imobiliar, încă de pe vremea când Dictatorul era Primar general al Bucureştilor. Aproape că ne obişnuiserăm, încă dinaintea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, deci mai ales atunci, dar şi în aceste zile grele pentru PSD ca doar partidul din alianţa aflată la guvernare să fie tocat mărunt, într-un hal fără de hal, zeci de lideri locali sau de la centru ai PSD să dea cu subsemnatul ori să fie cercetaţi cu privare de libertate, fie şi temporară. În special preşedinţii de Consilii Judeţene, de s-a ajuns la cifra de 21 care-au intrat în malaxorul DNA!
În ultima vreme, se pare că – în sfârşit – a venit rândul şi altor partide să plătească din greu obolul luptei anticorupţie. Liberalii au intrat în această sarabandă a reţinerilor, prin mulţi baroni locali de care nu sunt scutite niciunul dintre partidele trecute pe la guvernare. Nici măcar cam ocolita asociaţie (a)politică UDMR. Deie Domnul ca şi ultimul zvon să se confirme. Cum că a sosit timpul să-şi facă încălzirea pentru DNA şi liderii marcanţi ai fostului partid prezidenţial – PDL. A trecut, sunt probe, la ceas de seară, pe la DNA Elena Udrea. Fără zgomot şi, deocamdată, fără urmări, fiind protejată pe mai departe de Traian Băsescu. Se spune pe surse că cercetările vor demara în forţă de către Laura Codruţa Kovesi, ce doreşte să-şi arate, în faţa lui Klaus Iohannis şi a SUA, un om de oarecare imparţialitate.
Următorul pe lista lui Kovesi ar fi, se spune, un greu al fostului PDL. Cum primul pe lista scurtă a Doamnei de Fier, de tip DNA! – este Adriean Videanu, ex-vicepremier şi prim vicepreşedinte al defunctului PDL e foarte posibil să fie anchetat şi pentru vânzarea frauduloasă – adică fără licitaţie – a energiei electrice de la CEO către nişte firme sârbeşti cu sediul în Cipru. În perioada când deţinea portofoliul la ministerul Economiei. De unde-a demisionat fără a fi cercetat penal!
Şi ar mai fi şi un dosar mai vechi, de la DIICOT – protagoniştii fiind Adriean Videanu şi Varujan Vosganian – acela botezat cu expresia de alint „gaze ieftine” pentru afaceristul Ioan Niculae, în care statul român a fost prejudiciat rău de tot. Cu sume fabuloase. Tot la Videanu mai atârnă greu şi retrocedările ilegale din mandatul său de Primar general al Bucureştilor, când a continuat mişmaşurile începute de predecesorul său – Traian Băsescu! Ne aşteaptă un sfârşit de an bogat doar în domeniul luptei anticorupţie. Că, oricum, cetăţeanul român nu prea are ce pune pe masă sau sub bradul lui Moş Crăciun.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here