Ca la noi, la nimeni – Sănătatea care ucide!

402

Ca de obicei, ceea ce începe prost se termină şi mai prost! Imediat după tragedia de la Colectiv Club – după unii, pusă la cale anume pentru înlăturarea guvernului Victor Ponta – preşedintele presupus mediator al societăţii româneşti, cum se pretinde descendentul din Forumul Democrat al germanilor din România, uns pentru puţină vreme şef al PNL – s-a grăbit să anunţe aberaţii grave de genul: „A trebuit să moară oameni” sau „Corupţia ucide!”
Chit că la prima manifestare de stradă au fost participanţi ai serviciilor de informaţii, inclusiv vorbitori de limbă germană, deşi nu Facebook-ul îi adusese pe aceştia la Bucureşti. Ovidiu Zară, publicist şi om prezent în mass-media audiovizuală susţine că, înaintea evenimentului tragic de la Colectiv Club SRL, au fost mulţi ce primiseră SMS-uri să nu participe la spectacolul gratuit, şi înţesat de oameni, pe motiv că ar fi fost în pericol! Ministrul de Interne de atunci, un apropiat al preşedintelui Klaus Werner Iohannis, individul ajuns general de Justiţie la apelul de seară – actualul cercetat penal Gabriel Oprea, împreună cu Primarul Sectorului IV – Cristian Popescu Piedone, alt ex-securist încă dinainte de Marea Învălmăşeală din decembrie ‘89, nu şi-au dat demisia.
A făcut-o primul ministru, Victor Ponta, nu în urma unei consultări cu colegii din PSD, ci a unei întâlniri cu controversatul Gabriel Oprea – liderul UNPR de atunci şi omul cu „interesul naţional” pe buze în orice moment. Bine informat, primul ministru Victor Ponta ştia că exista un calendar cu proteste programate în principalele capitale europene şi în alte oraşe din ţară, situaţia riscând să degenereze într-o avalanşă de neoprit, cu implicaţii asupra siguranţei naţionale şi a integrităţii statului naţional unitar România. La Colectiv au murit oameni nevinovaţi, la fel ca în criza bebeluşilor încă neelucidată nici acum. La fel cum ancheta de la Colectiv bate pasul pe loc!
Bâjbâielile de la mai toate ministerele ocupate de tehnocraţii nepricepuţi şi aduşi cu anasâna împotriva tuturor principiilor democratice de Klaus Werner Iohannis, pe faţă, dar ca misiune obligatorie pentru distrugerea României „pas cu pas” continuă. Doi nominalizaţi: Doamna Guseth, de la un ONG susţinut de miliardarul american cu origini ungureşti – George Soros. Plus top-modelul masculin de la Sănătate au fost retraşi de pe listă de Dacian Julien Cioloş! Au mai dispărut din peisaj alţi trei miniştri obligaţi să demisioneze, doar unul fiind demis, iar de ieri a mai avut aceeaşi soartă Patriciu Achimaş Cadariu. Care-a gestionat prost toate crizele din Sănătatea ucigaşă. El însuşi fiind manager al unui spital oncologic din Cluj-Napoca, unde firma ce comercializează dezinfectanţi diluaţi a avut şi încă mai are patru contracte obţinute prin încredinţare directă, afacere la care şi ex-ministrul Sănătăţii era mânjit.
Un ministru sinistru, care-a avut obrăznicia la Scandalul bebeluşilor să-i facă pe copilaşii nevinovaţi nespălaţi, el continuând bla-blau-rile unui guvern apărut de aiurea şi de nicăieri. Cel mult de la Bruxelles ori cu interese antiromâneşti, susţinători ai multinaţionalelor. Culmea este că firma cu dezinfectanţii diluaţi a furat imens din bugetele spitalelor româneşti şi continuă s-o facă. Iar (In)Justiţia românească nu este deloc preocupată de recuperarea sumelor fraudate.
Nu doar miniştrii Cabinetului Dacian Julien Cioloş sunt buni de aruncat la groapa de gunoi a istoriei, ci protestele ar merita să ceară Demisia primului ministru. Altfel, cu patru miniştri demişi ori demisionari distrugerea socială, economică a României va continua.
Se vede de la o poştă că Sănătatea ucide. Cu sau fără Patriciu Achimaş Cadariu! Probabil că aceasta este misiunea secretă a Guvernului de strânsură pretins tehnocrată. Cu incompetenţi ce aparent încearcă să se califice la locul de muncă. Dar care îşi continuă măsurile contra statului încă numit România. Ori Colonia România!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here