Motto: „Prostia are talentul de a fi insistentă” – Albert Camus
Nu aveam cum să trecem, cât de cât, și puțin peste subiectul – căci nu au fost prea multe – conferinței de presă a președintelui Klaus Werner Iohannis, de miercuri seară, după ce mai pe la prânz se întâlnise cu majoritatea membrilor Guvernului LuCOVID. În care, nu-i așa, trebuiau să gândească, dezbată și aprobe niște măsuri pentru deschiderea anului școlar 2020/2021.
Un singur lucru este cert: data începerii noului an școlar a fost bătută în cuie – 14 septembrie. În rest, sunt vreo trei scenarii, unul mai îmbârligat și mai straniu decât altul. Bașca faptul că s-au transferat o parte dintre atribuții către autoritățile locale, deși știm cu toții că școlile aparțin Ministerului Educației și Cercetării. În comentariul de miercuri aminteam că școala online – una dintre variantele vehiculate – este imposibilă din pricina faptului că vreo 900.000 de copii nu au accces la internet, adică nici nu dețin un computer ori laptop sau vreo tabletă. Ministresa Educației, Monica Anisie, anunța: „Termenul de livrare 250.000 de tablete pentru copii – 10 septembrie; se pregătește achiziția a 74.000 de laptopuri”. Dar știu copiii să le utilizeze? Când nici învățătorii și profesorii din București abia acum învață cum să folosească un calculator. Abia 400 dintre aceștia au mers la o așa-zisă „perfecționare” la începutul lunii august. Dar ceilalți? Căci nu sunt puțini, 54% dintre cadrele didactice fiind străine de utilizarea computerului. Și în familiile sărace, unde părinții nu au un loc de muncă și nici bani de alimente, internetul trebuie plătit!
Pe o pagină de socializare a Partidului Social Democrat(PSD) se scrie: „România educată devine România eșuată!”
Social-democrații consideră dramatic că o guvernare unde atât președintele, cât și ministrul Educației sunt profesori, marele plan pentru „redeschiderea școlilor să nu poată lua notă de trecere”.
„Puterea liberală condusă de un fost profesor și-a dat ieri(miercuri, n.m. I.P.) corigența la Educație, arătând țării că nu știe nimic. România educată devine România eșuată! Iohannis a arătat ieri(miercuri, cum spuneam), tocmai în conferința de presă dedicată educației, ca un elev slab și nepregătit pentru examen, care vrea să scape cu răspunsuri evazive. Obsesia cu spălatul pe mâini devine deja un tipar de gândire și de lucru, se spală pe mâini de orice răspundere și aruncă totul în cârca autorităților locale. Este dramatic ca într-o guvernare unde atât președintele, cât și ministrul Educației sunt profesori, marele plan pentru redeschiderea școlilor să nu poată lua notă de trecere. Tabletele școlare sunt doar pe hârtie, școala online este offline pentru sute de mii de copii, iar infrastructura nu e pregătită pentru distanțarea minimă din normele sanitare”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PSD.
Social-democrații apreciază că președintele Iohannis și PNL au bifat un alt consens național: elevii sunt nemulțumiți, părinții amenință cu instanța, profesorii sunt bulversați, iar primarii sunt șocați.
Așa arată România cu o lună înainte de deschiderea anului școlar – o țară guvernată de repetenți în administrație publică”, se mai scrie în postarea PSD.
ION PREDOȘANU