Ca la noi, la nimeni – Proteste şi promisiuni!

373

Şi ieri au fost proteste în stradă ale funcţionarilor publici locali, nemulţumiţi cu salariile de mizerie din primăriile ţării. Fie că-i vorba de Bucureşti, fie că de Cluj oamenii îşi cer drepturile. Iar Agerpres susţine că: „Revendicările FNSA sunt următoarele: majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25%, acordarea normei de hrană acolo unde resursele bugetare permit acest lucru şi acordarea voucherelor de vacanţă.”
Ba chiar Primarul general al Bucureştilor, Gabriela Firea, susţine că a fost de acord cu protestatarii, din moment ce sunt prost plătiţi. De vreo trei ori mai puţin decât aceia care lucrează în ministere şi prestează aceeaşi muncă. În stradă au fost două zile de proteste, iar la Palatul Parlamentului tot două zile de bătut apa-n piuă despre reformarea Administraţiei Publice locale, dar şi despre oportunităţile de dezvoltare pe termen lung ale României. În plen şi împărţiţi pe grupuri de lucru, pretinşii specialişti tehnocraţi diriguiţi de primul ministru Dacian Julien Cioloş, cel care se visează prim ministru al României pentru următorii 20 de ani, fac planuri şi caută legislaţia necesară când n-o să mai fie nimic din ţara pe care acum o distrug.
Adoptarea de către ţările membre ale Uniunii Europene, prin statut, a limitării suveranităţii e pe cale să conducă la limitarea totală a cât a mai rămas din actuala suveranitate. Prin decizia comună a Germaniei şi a Franţei, miniştrii de Externe german şi francez, de fapt numai primul, au primit ordinul să le divulge planul secret al UE ţărilor membre ale Grupului de la Vişegrad. Un plan secret ce se aseamănă cu Apocalipsa statelor-naţiuni, din moment ce ţările membre ale Uniunii Europene vor rămâne fără armată proprie, fără bancă centrală, fără graniţe şi fără guverne, toate cele 27-28 de state fiind conduse de la Bruxelles ca membre ale Statelor Unite ale Europei!
Nu mai departe de ziua de ieri a scos în stradă vreo 20.000 de funcţionari publici, care-au închis primăriile din ţară, iar 1.000 de oameni ce se pretind cu scaun la cap s-au reunit din nou în forumul Administraţiei Locale, început luni la Palatul Parlamentului. Unde-au cuvântat cu mult elan demagogic primul ministru Dacian Julien Cioloş, dar şi preşedintele Klaus Werner Iohannis.
Grosul administraţiei publice locale, lăsată cu salariul minim pe economie, spune că nu le mai ajung banii, cerând cum spuneam o mărire de 25%. În Bucureşti, primul ministru Dacian Julien Cioloş constată că este nevoie de reformă, că ne halesc incompetenţa şi corupţia. Pe incompetenţii din guvernul condus de el nu-i vede şi nu-i pune la socoteală.
Marele, la propriu şi la figurat, umorist involuntar vicepremierul Vasile Dâncu ne sperie cu „un proiect de 100 de măsuri de simplificare administrativă”: De ce nu a făcut vorbire măcar de trei-patru sute de măsuri magice?! N-ar fi complicat şi băgat în ceaţă mult mai bine grava situaţie?
Acelaşi guraliv Cioloş susţinea, cu şase luni în urmă, stimularea profesionalismului. Mă rog, era vorba tot de o promisiune.
De care a uitat de tot. El nu oferă nimic, nici un crăiţar în plus pentru stimularea profesionalismului şi vrea performanţă. Dacă-l mai crede cineva o face pe riscul lui.
Aceste 100 de măsuri utopice, dacă vor izbândi ca prin magie să aducă ceva bun, soluţia ar putea fi nişte „Norme de aplicare a Legii salarizării unitare a bugetarilor”. Cu care se căznesc de vreo cinci ani patru guverne, fără ca vreunul să reuşească să ducă proiectul legii unitare la Parlament. Cel mai aproape fusese Guvernul Ponta. Dar n-a mai apucat.
Probabil, din pricină de mârşavă şi antidemocratică conlucrare între Bruxelles – pe axa Berlin-Paris – şi cetăţeanul Klaus Werner Iohannis, care-a primit mutarea cu Cioloş în plic. El fiind, de atunci, un aplaudac de-al lui Cioloş!
ION PREDOŞANU

1 COMENTARIU

  1. Primariile tarii sunt pline de pilosi ai puterii si supraagrlomerate de angajati care nu fac nimic toata ziua si se poarta si urat cu cetatenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here