Ca la noi, la nimeni – Propriul stăpân, de Paști

335

Aseară, pe la ora 17:00, vremelnicul locatar al Palatului din Dealul Cotroceni îşi anunţase o declaraţie. Probabil, una în care să ne zică de ce nu-l doreşte ministru pe Eugen Nicolicea, la Justiţie, unde nici eu nu văd de ce-ar trebui să plece Tudorel Toader. Cel care merge încă la serviciu şi nu are de gând să plece din fruntea ministerului Justiţiei până nu-şi vede aprobată demiterea ori demisia din fruntea Justiţiei. Presupusa înlocuire a sa cu Eugen Nicolicea nu-l interesează pe cel mai valoros ministru din cabinetele PSD-ALDE şi, oricum, cel mai profesionist în această demnitate publică din 1989 încoace.
În marţea celor trei ceasuri negre, primul ministru al României, Viorica Dăncilă, a încercat să dialogheze la telefon cu Mutul cel mai mut. Degeaba. N-a avut timp! Dacă l-ar fi sunat, cumva, cineva de la Berlin cu siguranţă că lua şi poziţia de drepţi. Ca o marionetă veritabilă care-şi respectă stăpânul! Nu ţara. În contra căreia a acţionat permanent!
*
Nu mă dau în vânt după sondaje. Prin 2014, sondajele probabil contrafăcute – cam cum este acela care-l dă câştigător la alegerile europarlamentare pe Noul PNL! – ne asigurau că numitul Victor Ponta va fi preşedinte. Gafele lui Ponta, inamiciţia stârnită prin ameninţarea Generalului Florian Coldea, prim-adjunct al SRI la acea vreme, că-l va da afară cum ajunge preşedinte al României, i-au fost fatale.
Sobra agenţie de presă DCNews a început pe site-ul său un sondaj pe 22 aprilie 2019, ora 15:50. Cu simpla întrebare: „Sfintele Paşti 2019. Unde le petreceţi?”
Marţi, de ziua fostului Sfânt Gheorghe – Purtătorul de biruinţă, mutată pe 29 aprilie, situaţia din sondajul site-ului www.dcnews.ro la nivel de ţară se prezenta astfel: – Acasă, cu familia 88,5%(7.772); – La munte 4,5%(393); – La mare 1,5%(1237); – În afara ţării, în vacanţă 5,5%(479).
Votul reprezintă opinia cititorilor DCNews. Oricine accesează site-ul poate vota. Nu este un eşantion reprezentativ pentru populaţia generală a României.
N-aş zice nici despre situaţia din Diaspora că ar fi mult schimbată. Ca dovadă că lumea preferă sărbătorirea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos în familie. După ce, probabil, măcar câte un membru al familiei a participat la slujba de Înviere.
Dar să vedem voturile din Diaspora: – Acasă, cu familia 71,1%(297); – În afara ţării, în vacanţă 25,4%(106); – La munte: 1,9%(8); La mare: 1,7%(7).
Putem aprecia şi voturile primite la acest sondaj şi de cititorii din Gorj ai site-ului DCNews. Aşa, de pildă, răspunsurile sunt: – Acasă, cu familia: 93,8%(60); – La munte: 3,1%(2); La mare: 1,6%(1); – În afara ţării, în vacanţă nu are precizat vreun răspuns.
Deci nu merge nimeni în afara ţării, la fel ca şi cei din judeţele Vâlcea, Vaslui, Harghita ori Teleorman.
Ion PREDOȘANU

1 COMENTARIU

  1. Si Dragnea ar fi eternul locatar….? ! Nu va e rusine c-ati adus Gorjul in halul asta de inapoiere, din toate punctele de vedere. Dupa voi, poate fi si-n afara granitelor, voua sa va fie bine. Intradevar, ca la noi la nimeni si asta si din cauza unora ca voi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here