Ţara arde şi baba se piaptănă s-ar potrivi de minune cu încercarea introducerii în regim de urgenţă a dezbaterii şi votării unui proiect de Lege specială pentru pensiile parlamentarilor români. Chiar dacă nu este vorba despre o lege de o importanţă capitală pentru mersul ţării.
Se uită prea uşor că şi anul trecut, la iniţiativa parlamentarului Anghel Stanciu s-a încercat acelaşi lucru, dar fără succes. Culmea este că, de această dată, parşiva încercare are şi avizul Guvernului.
Degeaba au fost chemate partidele parlamentare la consultări cu preşedintele Klaus Iohannis şi s-a stabilit o prioritate a legii electorale, a votului din diaspora – prin corespondenţă sau on-line, cum se va decide -, başca tot amânata revizuire a Constituţiei, blocată mai nou de aceia ce-şi zic noul PNL, ei fiind de fapt Noul PDL! Bănuiam că preşedintele „României lucrului bine făcut” are dreptul să consulte partidele parlamentare ceva mai rar. De regulă atunci când sunt situaţii de genul nominalizării unui prim ministru. Cam aşa stipulează actuala Constituţie. A avut loc şi a doua rundă de consultări, iar Parlamentul face tot ce-l taie capul.
Un sondaj al CSOP, realizat în luna martie, ne spune că 60% dintre români au o părere oarecum proastă şi foarte proastă despre legislativ. În creştere faţă de un sondaj similar, efectuat la începutul anului 2015, când 55% dintre repondenţi aveau această părere.
Lunile din urmă i-au condus pe mulţi parlamentari în faţa organelor de anchetă pentru presupuse acte de corupţie, majoritatea cu o vechime de mai mulţi ani. O anchetă jurnalistică le-a adresat inclusiv parlamentarilor întrebarea câtă încredere au ei în propria activitate.
Ei bine, majoritatea au afirmat că: „Nu foarte multă.”
Curajos şi cam bizar, parlamentarul Ionel Agrigoroaie(UNPR) s-a lansat în nişte pretenţii curat murdare: „Eu spun aşa. Să aibă un salariu decent(parlamentarii, n.m. I.P.), minimum 3.500 euro pentru un parlamentar, şi în acelaşi timp să crească anii de puşcărie, pentru un parlamentar care este prins că face acte de corupţie, până la 30 de ani. Şi acel parlamentar să nu mai aibă nici un drept, să i se confişte tot, să i se ia absolut tot dacă este prins. Pentru a avea o clasă politică care (cacofonia îi aparţine, n.m. I.P.) chiar să apere interesele ţării.”
Şi, uite-aşa, nici după 25 de ani de aşa-zisă democraţie Parlamentul României nu se ocupă de treburi cu adevărat serioase, fiind, în schimb, veşnic nemulţumit. Deşi cei mai mulţi – dintre cei aproape 600 de deputaţi şi senatori – nu au ce căuta acolo.
ION PREDOŞANU
