O să-ncep cu o poveste ceva mai veche, dintre cele două războaie mondiale. Pe atunci, bunicii noştri apreciau Poşta Română şi chiar CFR-ul ca pe nişte armate. N-am reţinut dacă fiecăreia i se spune a doua armată. Cert este că, pe atunci, şi Poşta Română şi CFR se bucurau de un respect deosebit.
În plus, Gorjeanul lui Jean Bărbulescu avea o mare arie de răspândire. Fiind posibile abonamente la ziarul de suflet al gorjenilor din mai toate colţurile Regatului României. Cum s-ar spune, te puteai abona şi de la Sibiu şi de la Bucureşti, dar şi de la Satu Mare. La un moment dat, ASTRA a acordat un binemeritat premiu ziarului Gorjeanul ca fiind cel mai bun dintre publicaţiile similare din provinciile României.
Nu de azi, de ieri Poşta Română a avut manageri hapsâni. Primul Cabinet Ponta o găsise insolvabilă, în vreme ce managerii ei aveau salarii de zeci de mii în euro! Doar săracii poştaşii erau prost plătiţi. Cu toate că ei îşi făceau datoria. Toamna trecută, numai la Poşta din comuna Peştişani personalul s-a micşorat cu două posturi, başca o jumătate de normă lipsă.
Pe vremea copilăriei mele exista un singur poştaş pentru fiecare sat. La Peştişani, lucra cu sârg nea Nicu Cotan, de loc din satul Boroşteni, trecut mai anul trecut în lumea celor drepţi. Acum sunt doar câteva femei – mai puţine ca degetele de la o mână – ce înfruntă nămeţii. Zilnic aduc presa, adică abonamentele, şi pensiile, mandatele poştale şi coletăria. La Brădiceni, cândva fostă plasă şi, mai apoi, fostă comună, poştăriţă este doamna Prejbeanu. O campionă a comunei la abonamentele brădicenenilor la Gorjeanul, comparabile numeric cu acelea din centrul de comună – localitatea Peştişani. Ori chiar mai multe.
Poştăriţele ar merita o odă, un imn acolo dacă aş avea talent poetic măcar cât Ion Popescu Brădiceni. Cum nu am, mă mulţumesc cu aceste rânduri de recunoştinţă. Sora şi cumnatul meu – Aurelia şi Ionel Saragea – îşi primesc zilnic abonamentul, eu la fel, ei şi pensiile. Ieri, a nins iar şi din pricina asta tanti Anastasia Radu, de 81 de ani, era îngrijorată. Oare i-o veni pensia? Pentru că nu şi-a făcut buletin de Peştişani, preferând buletinul de Bucureşti şi avantajele asistenţei sanitare mai bune în capitală. Îi ridică copilul – Mihai Radu, ori nepotul Liviuţu, cum îi spune, pensia şi apoi i-o trimit la Peştişani. Am încurajat-o, spunându-i că Poşta Română e sfântă. Şi mereu îşi face datoria. Nici n-am ieşit bine de la tanti Nastasia că la poartă am dat nas în nas cu o poştăriţă. Care mă-ntreba dacă stăpâna e acasă. I-am spus că da şi m-a rugat s-o chem cu buletinul. Fericire, nu alta pentru tanti Nastasia!
Pare de domeniul miracolului, nu alta, vremea în Gorj. De parcă Dumnezeu ar avea buletin de Gorj. Nu tu viscol, nu tu troiene. Iar poştaşii emblematicei Poşte Române îşi fac datoria cu prisosinţă. Din acest colţ de pagină, tuturor salariaţilor poştaşi din Gorj, dar şi din toată ţara, le adresăm felicitările noastre scrise.
Nicolae Roşca
